duminică, 15 iunie 2014

MarYan : Despre cauzalitatea „bolilor”



Despre cauzalitatea „bolilor





Astăzi  iniţiem un alt subiect nu doar interesant, dar şi foarte important pentru sănătatea fiecăruia : adevăratele cauze ale dezechilibrelor fizico-energetice (zisele „boli”) ale corpurilor fiinţei umane.

În primul rând este foarte important să realizăm semnificaţia reală a celebrei butade a Medicinei Holistice, Naturale, care spune că „NU EXISTĂ BOALĂ, EXISTĂ DOAR BOLNAVI”.


În esenţă, acest aforism (afirmaţie care exprimă în cât mai puţine cuvinte cât mai multă înţelepciune) vrea să ne atenţioneze de capcana în care au căzut majoritatea medicilor alopaţi, ai medicinei clasice, de a nu mai vedea la consultaţie, în faţa lor, UN OM, o Fiinţă Umană suverană, un adevărat Micro-Univers cu atâtea inter-conexiuni complexe, ci doar „o maşinărie din carne şi oase” care ar avea o anumită „boală” (o expresie savantă dintr-o mare listă).

De aceea, în Occident, deja de peste 10-20 de ani tratamentele se dau nu de puţine ori prin computer, în funcţie de diagnostic, şi nu direct persoanei, care de multe ori nici nu mai este văzută „la faţă” de către medicii occidentali...

Iată de ce unii „pacienţi” occidentali erau încântaţi când ajungeau în vreun spital (bun) din România unde medicii anilor 1990, încă prezenţi şi competenţi pe atunci, „puneau mâna” pe pacienţi, chiar şi la propriu, pentru a identifica disfuncţiile.

Însă nici aceasta nu reprezenta REZOLVAREA, căci acele diagnostice puse prin apropiere şi contact cu persoana respectivă şi care implicau un SCHIMB DE ENERGII, tot la nivelul efectului se adresau (corpului fizic), şi nu dimensiunilor superioare ale omului.

În momentul în care adevăratele probleme ale fiinţei umane care provoacă majoritatea disfuncţiilor pe corp fizic (în special bolile cronice) au fost transferate psihologiei şi psiho-patologiei, în acel moment Medicina a rămas doar cu rolul principal de „Depanator mecanic al corpului fizic”.

De aceea, de multe ori am văzut spitalele şi clinicile medicale ale sistemului alopat oficial ca fiind un fel de „Service”-uri Auto(Umane), în care depanarea şi reparaţia –reşaparea – privea strict corpul fizic, această „maşinuţă” sau „vehicul” al Fiinţei Umane, şi ATÂT...


Ei bine, conştientizarea existenţei unor cauze „subtile” mult mai profunde şi mai adânci ale „bolilor” (mai ales cele „cronice”), implică nu doar deschidere, ci şi multă Cunoaştere şi Înţelegere a ceea ce reprezintă CU ADEVĂRAT Viaţa şi Universul.

Altfel spus, după cum adeseori afirm, este vital să ne re-amintim PE CE LUME NE AFLĂM ŞI CE CĂUTĂM NOI PE AICI – în Planul Fizic, în general, şi pe Pământ, în special – AICI şi ACUM...



În următoarea postare voi prezenta un fragment adaptat dintr-o lucrare de Astrologie a lui Dan Ciupercă („Astrologia în Noua Eră”) – cu care mulţi din Zona Românească „am crescut” în acele prime perioade de trezire de la începutul anilor 1990 – în care apar câteva idei despre cauzele „bolilor” în viziunea Maestrului HILARION („responsabilul” celei de-a 5-a Raze Planetare, a Ştiinţei şi a Cercetării – din cele 7 Raze, devenite între timp, prin Dispensă Divină, 12 Raze Planetare, despre care vom aduce informaţii pe măsură la timpul potrivit).

Veţi observa că prezentarea principalelor cauze ale disfuncţiilor cronice (dar nu numai) are ca leitmotiv expresia deseori folosită de Hilarion : „probleme legate de ... din viaţa anterioară”.

Aşadar, este dificil de a înţelege „bolile karmice”, ca şi adevărata Astrologie, Numerologie, Alchimie şi alte Ştiinţe Regale, dacă nu aveţi percepţia şi mai ales înţelegerea acestui deja Elementar ADEVĂR, al existenţei Vieţilor Anterioare...


De aceea, ca o paranteză, publicul căruia se adresează acest blog nu excelează prin număr, ci prin calitate şi vibraţie. Nu ne interesează că alte asemenea locuri sunt „bântuite” de tot soiul de personaje care umflă numărul de „afişări de pagini” prin interes numai pentru „dezvăluiri senzaţionale” despre cabală, Illuminati şi alţi „drăgălaşi” sau pentru „mesaje channels” edulcorante şi pline de „nouraşi pufoşi” că „o să fie bine”, în timp ce aspectele fundamentale de lucru cu sinele propriu – de Cunoaştere pentru ReCunoaştere – sunt lăsate de-o parte, pentru „altă dată” (probabil în „altă viaţă”).


Aşadar, iată, aspectele karmice sunt cele care au provocat majoritatea disfuncţiilor cronice cunoscute, de la mici alergii până la cancer cu metastaze...


Iarăşi sunt nevoit să fac o paranteză legată de acest aspect, al karmei, pentru cei care „au luat de bună” spusele unor mesaje care declară „abolirea karmei” în aceste vremuri.

După cum vedeţi, încă persistă probleme „în oameni” şi „între oameni”,  iar existenţa atâtor relaţii dis-funcţionale ne arată că „balanţa karmică” încă există şi funcţionează.

De fapt, aceasta face parte din una din Legile fundamentale ale Universului (inclusiv din cele „7 Legi ale Kybalionului”) : „Legea Cauzei şi a Efectului” care, indiferent de câte Dispense Divine s-ar da şi oricâte „Momente Cosmice Unice” ar apărea în viaţa Pământului, acestea nu pot fi eludate.

Deci, „datoriile” sau „afacerile neterminate” din alte vieţi, cu toată părerea de rău, trebuie să anunţ că, în continuare, acestea cer să fie reglementate...

Într-adevăr, se prefigurează la orizont „ceva interesant”, legat de „KARMA ANCESTRALĂ” (care-i altceva decât karma din această viaţă care trebuie „arsă”, echilibrată) şi care ar putea fi „anulată” – însă, aceasta, nu printr-un Decret Divin că „aşa vor muşchii lui Dumnezeu”, ci, pur şi simplu, printr-un proces natural de echilibrare a acesteia – în momentul Ascensiunii în 5D în Corp Christalin de LuminăPRIN CONŞTIENTIZARE, mai mult sau mai puţin instantanee (ca un flash de Lumină).

Iată, nici măcar în cazul karmei ancestrale eliberate nu se oferă vreo „gratuitate promoţională”, „la pachet” cu Ascensiunea Planetară – deci, cu atât mai mult în cazul particular al „afacerilor neterminate” karmice ale fiecăruia...

Afirmaţiile care apar în anumite mesaje despre eliberarea de sub tutela Domnilor Karmei se referă nu la eliberarea de karma care ar mai fi de echilibrat ci, pur şi simplu, de DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ de ieşire din JOCUL KARMEI („Cursa şobolanului”) prin Conştientizare şi Înţelegere („A-Ha!”-ul acela...), şi nicidecum despre acordarea vreunui bonus „de eliberare”.

Totul, dar absolut totul, dragilor, „se joacă” la nivel de Conştienţă : Cunoaşterea prin Conştientizare este cea care Eliberează, pregătind terenul (în INIMĂ!) pentru manifestarea Graţiei Divine...


Aşadar, iată, cât timp vom mai vedea oameni bolnavi cronici vom afla că Legea Cauzei şi a Efectului este încă în funcţiune...


Alt detaliu care trebuie precizat se referă la expresia „CAUZELE SPIRITUALE ALE BOLILOR”. Despre „boli” am văzut cum stă treaba, acum haideţi să vedem cum vine povestea cu „cauzele spirituale”.

Această sintagmă este nu doar eronată, profund greşită, ci şi profund manipulatoare : SPIRITUL este însăşi SURSA, TOT CEEA CE ESTE, UN(IC)UL din care a apărut Totul, inclusiv DUMNEZEUL acestui Univers şi al tuturor celorlalte Universuri care alcătuiesc OMNI-VERSUL !

Şi atunci, cum poate să te îmbolnăvească SURSA ?

Când conceptele sunt expuse în mod real şi holistic, atunci răspunsurile apar foarte simplu...


Ceea ce s-ar putea produce în acest caz ar fi legat de dezechilibre ale energiilor personalităţii, adică ale primelor corpuri subtile ale Fiinţei Umane (primele şase corpuri „mai dense”, după afirmaţiile Fondatorilor).


 
Acolo, în câmpul psihic, emoţional, astral, mental şi cauzal pot apărea emoţii şi gânduri „negative”, cu deformări de percepţie şi înţelegere sau de credinţe aflate în neconcordanţă cu Adevărul Universal Divin, induse de cei „interesaţi” şi tare „drăgălaşi” şi „coloraţi” – atunci, da, deformările de câmp induc deformări ale structurilor şi mai dense, până la nivelul corpului fizic.

Şi, deşi acest corp este „pierdut” prin procesul „morţii”, aceste probleme vor reveni prin următorul corp fizic, fiind aduse în viaţa următoare (cea prezentă) pentru Echilibrare şi Eliberare.


Nu este deloc complicat, aşa-i ?


Către finalul acestei prime postări este foarte important să venim cu primele repere ale cauzelor bolilor karmice.

În viitoarea postare, de peste puţin timp, veţi găsi detaliile cauzale ale multor disfuncţii cronice, însă acum eu doresc să ofer o IMAGINE DE ANSAMBLU a acestor afecţiuni.


Ştiinţa ezoterică transmite de mult timp că acest Corp fizic este OGLINDĂ pentru tot ceea ce se petrece în lumea noastră interioară.

Acest lucru poate fi înțeles foarte simplu şi îl expun la fiecare consultaţie prin biorezonanţă în felul următor : aşa cum pilitura de fier se aranjează într-un mod unic şi specific sub acţiunea câmpului magnetic al unui magnet (unic şi specific), la fel şi ATOMII, MOLECULELE, CELULELE, ŢESUTURILE şi ORGANELE corpului fizic se aranjează într-un mod unic şi specific sub acţiunea CÂMPULUI ELECTRO-MAGNETIC al Aurei noastre (mai precis, a Corpului Eteric).

Orice modificare – dizarmonie, dezechilibru, disfuncţie, perturbare etc. etc. – produsă în structurile acestui câmp electromagnetic, eteric (provocată de emoţii, gânduri, sentimente, stări etc. etc. dezechilibrate) provoacă RE-ARANJAREA CORESPUNZĂTOARE a Atomilor, Moleculelor, Celulelor, Ţesuturilor şi Organelor corpului fizic al fiinţei generatoare a acelor gânduri şi emoţii negative...


Este atât de SIMPLU  de înţeles !



Şi atunci, cum se evidenţiază aceste perturbări produse prin emoţii şi gânduri, dezechilibrate printr-o mentalitate „negativă” ?

Evident, prin afectarea organelor şi structurilor corporale care au legătură cu acele atribute ale gândurilor (calitate definitorie) şi care sunt încadrate într-o anumită categorie.

Aici, ASTROLOGIA orientează şi mai precis.

De exemplu : CAPUL este guvernat de Berbec, al cărui Verb definitoriu este „A FI” ; aşadar, orice „boală” legată de cap şi de organele de la cap are legătură cu Fiinţa proprie, cu Eu-l respectivului, perceput în mod disfuncţional.

Dacă vreţi mai detaliat, mergeţi mai departe : de exemplu, problema este legată de OCHI ? Atunci, este evident că problema are legătură cu „Vederea interioară”, deci cu „Viziunea” persoanei respective, de modul cum „vede lucrurile” şi viaţa, în general.

Iar detaliul poate fi dus la extrem prin particularizarea tipului de afectare oculară : dacă sunt probleme cu vederea de aproape”, atunci se pare că entitatea refuză să-i „vadă” pe cei din jurul său, îndreptându-şi atenţia doar asupra „chestiunilor universale, abstracte”, în timp ce „aspectele concrete” ale vieţii de zi cu zi sunt eludate („evadarea dn realitatea cotidiană”).

Pe de altă parte, dacă sunt probleme cu „vederea la distanţă”, persoana refuză să iasă din „cercul mic şi strâmt” al „pătrăţelului” matriceal în care îşi desfăşoară „viaţa” sa (şi cine ştie de câte vieţi merge doar în acest fel, „pe pilot automat”, fiind doar o simplă „baterie” a Matricei), refuzând să-şi ridice privirea către aspectele mai „Universale” ale vieţii (refuză pastila eliberatoare).

La fel putem spune şi despre problemele legate de URECHI : personajul „nu mai aude” pentru că, altădată, a refuzat să „aplece urechea” la plângerile celorlalţi sau măcar să-i asculte, într-un fel sau altul...


Iată cum corpul fizic şi organele sale devin minunaţi markeri şi senzori care ne semnalizează unde anume sunt probleme „în lumea noastră interioară”.


La final, haideţi să vedem cum anume sunt „semnalizate” emoţiile negative fundamentale. Astfel :

- FRICA („eterna poveste”, chiar prima „durere”) „se duce” pe RINICHI (iată cum panica şi groaza pot provoca „blocaj renal”, la propriu).

- NE-IUBIREA se duce pe INIMĂ (aici nu sunt prea multe de comentat, majoritatea ştiu şi simt acest evident aspect).

- TRISTEŢEA „se duce” pe PLĂMÂNI (refuzul de a mai Respira Viaţa).

- SUPĂRAREA (MÂNIA „la foc mic”) „se duce” pe FICAT.

- FURIA (faza acută a mâniei) „se duce” pe VEZICA BILIARĂ („S-a înverzit de furie” – precum FIEREA...).

- AMĂRĂCIUNEA se duce pe PANCREAS (sub formă de DIABET) : persoana cere mult dulce pentru că nu are parte de acesta ; îi lipseşte „dulceaţa vieţii” pentru că „ingurgitează” „mult amar”, adică amărăciune...
 
 
Din păcate, mai de fiecare dată am primit confirmări din partea pacienţilor de la consultaţiile prin biorezonanţă : văzând ce organ îmi indica aparatul ca fiind afectat şi povestind despre cauza sa „psiho-emoţională”, unii mai greu, dar alţii  mai repede, uneori imediat, îmi confirmau emoţia negativă care îi domina şi care afectase organul pe care aparatul de biorezonanţă tocmai o evidenţiase (dincolo de analizele cu care veniseră de la spital şi care arătau că „totul era în regulă”...).


Asta mi-a arătat, încă odată, că ştiinţa holistică a Medicinei Naturale nu este o simplă poveste speculativă, ci chiar o ŞTIINŢĂ, cu vechime de mi de ani şi care acum este tot mai mult „împrospătată” cu noile descoperiri ale tehnologiei moderne şi cu informaţiile venite pe „canale neconvenţionale”, mediumnice.


Doar de fiecare depinde ca să-şi ofere ocazia ReCunoaşterii, re-amintindu-şi de Cauză pentru Eliberarea de Efect...

Căci şi Isus spunea acum vreo 2.000 de ani :
Şi cine va Recunoaşte, Tatăl din Ceruri îl va ierta”.

Deci, ReCunoaşterea implică REFACEREA CUNOAŞTERII care aduce IERTAREA, adică ELIBERAREA de dezechilibrul respectiv...


Cum spuneam, lucrurile SUNT CHIAR SIMPLE.

AŢI ÎNŢELES ?

În acest caz, „A-HA”-ul vine instantaneu şi, odată cu acesta, şi începutul Eliberării de disfuncţia karmică.

Succes !

MarYan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu