sâmbătă, 14 iunie 2014

MarYan : VACCINĂRILE şi EFECTELE lor DEZASTRUOASE - Partea a 3-a -



VACCINĂRILE şi EFECTELE lor 
DEZASTRUOASE
- Partea a 3-a -



 
(continuare din Partea a 2-a)


Această masivă trecere în revistă a „lumii vaccinurilor”, văzută de după cortină, „în culise”, oferă o imagine uneori dură, alteori parcă incredibilă, a modului în care se produc, gestionează şi administrează aceste preparate extrem de sensibile – cu adevărat „arme cu două tăişuri!

Informaţiile de mai sus sunt uneori extrem de incomode pentru confortul nostru mental – privitor la obiceiurile şi atitudinile noastre de întreţinere a stării de sănătate, inclusiv prin opinia că aceasta se realizează neapărat prin intermediul vaccinurilor.

În lumina informaţiilor de până acum, parcă altfel este receptată opinia referitoare la eficienţa vaccinării, larg răspândită prin presă.

Astfel, se susţine că „statisticile Direcţiei de Sănătate Publică au demonstrat eficienţa vaccinării : numărul cazurilor de îmbolnăvire în rândul copiilor vaccinaţi a scăzut considerabil. Părinţii trebuie să se gândească la sănătatea copiilor lor, mai ales că nu trebuie să plătească nimic. În plus, copiii nevaccinaţi nu sunt primiţi în colectivităţi : creşe, grădiniţe, şcoli etc. (!)



Înainte de alte comentarii, este bine să conturăm şi o imagine succintă a diverselor „suporturi, conservanţi” ce intră în compoziţia vaccinurilor, dintr-o lucrare de specialitate, „Imunologia”, a unui specialist imunolog, Dr. Virgil Păunescu :

ADJUVANŢII sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care amplifică răspunsul imun faţă de un antigen. În general, antigenul este amestecat cu adjuvantul şi administrat împreună. Un astfel de amestec se administrează pe cale subcutanată, niciodată intravenos.

Adjuvantul complet Freund este format dintr-o emulsie de ulei şi micobacterii moarte. Se foloseşte doar în experimente pe animale, deoarece produce reacţie inflamatorie locală puternică, ca urmare a activării macrofagelor şi limfocitelor. Un alt adjuvant este componenta muraminică din constituţia peretelui micobacteriilor.

La om, suspensia de hidroxid de aluminiu este adjuvantul cel mai utilizat în prepararea vaccinurilor.



Iată cum de timpuriu, cantităţi apreciabile de ALUMINIU (din adjuvantul din hidroxidul de aluminiu) ajung în trupul plăpând al copilului, chiar şi la nou-născuţi. Iar despre efectele secundare nocive ale acestuia, semnale de alarmă apar tot mai mult în ultimii ani – mai ales, ca urmare a utilizării tot mai mari a cutiilor de sucuri şi bere din aluminiu.

De aceea, vaccinul administrat, pe lângă infecţia virală sau bacteriană, prin aluminiul adjuvant din compoziţia sa poate induce în timp şi o „banală” intoxicare chimică !

(...Acum, este comic cum eu îmi ad-notez propriul text de acum 11 ani, cu o precizare legată de acelaşi aluminiu de care am amintit şi în postarea privitoare la „Precizia şi credibilitatea măsurătorilor radiestezice”, atunci când amicul radiestezist m-a ajutat să identific valorile reale ale Aluminiului din produsele cu ciuperca Ganoderma Lucidum ale unei anumite firme.

Acum realizez că acest text, despre aluminiul din vaccinuri, îl scriam cu exact 7 ani înaintea propriei „intoxicări” cu aluminiul din produsele Gano...

Iată inventivitatea „băieţilor deştepţi” în a ne inunda cu substanţe care devin toxice în corp prin dozele aplicate şi care acum sunt „aruncate” în forme tot mai sofisticate – de la vaccinuri tot mai „performante”, până la produse naturiste de top...)
 


Dar, într-adevăr, nu în această posibilă intoxicare chimică stă drama utilizării vaccinurilor.

Informaţiile anterioare, sintetizate cel mai coerent în „Dosarele ultrasecrete” ale lui Vladimir Alexe, surclasează cu mult toate informaţiile de până atunci, provocând poate temeri, posibil panică, legată de utilizarea vacinurilor.

Şi atunci, ajungem la aceeaşi întrebare, ca şi în privinţa medicamentelor chimice alopate : Ce facem dacă NU MAI FOLOSIM vaccinurile, CE PUNEM ÎN LOC ?


De fapt, întrebarea cea mai importantă poate fi pusă astfel : „Sunt vaccinurile cea mai bună metodă de stimulare, şi mai ales dezvoltare / evoluţie, a sistemului imunitar ?”.

Principiul ales – „a da cu bâta în capul paznicului adormit, ca să se trezească şi să acţioneze în caz de pericol”, adică sistemul imunitar – reprezintă oare cea mai bună, firească, naturală, dar mai ales eficientă metodă ?


Până la enunţarea propriei noastre viziuni, oferim un ultim scurt fragment dintr-o revistă ştiinţifică din Mai 2003, dintr-un articol intitulat „Al doilea HIV” :

TERAPIA INTERMITENTĂ(studiată inclusiv de un grup de cercetători din Massachussetts), pe parcursul căreia pacientului îi este întreruptă medicaţia în mai multe etape, ţinteşte amplificarea reacţiei imunitare împotriva virusului HIV la bolnavii cu infecţii acute.



În timpul terapiei, medicii întrerup periodic tratamentul antiviral, pentru a permite sistemului imunitar să se mobilizeze şi să lupte singur cu boala.

Cei care susţin această strategie spun că virusul este controlat, pentru că sistemului imunitar i se “dă timp” să scoată la bătaie artileria grea, reprezentată de celulele CD8, care distrug celulele infectate.

După o anumită perioadă de teste, ”terapia intermitentă” s-a dovedit ineficientă şi chiar periculoasă. Imediat după întreruperea medicaţiei, la cei mai mulţi dintre pacienţi nivelurile virusului în sânge creşteau ameninţător.


Iată cum terapia intermitentă” se aseamănă până la identificare cu terapia preventivă a vaccinării ! Administrarea intermitentă a medicaţiei alopate antivirale, pentru a permite sistemului imunitar să se mobilizeze şi să lupte singur cu boala, este asemănătoare principiului de administrare a vaccinului : intermitent, periodic, pentru a forţa sistemul imunitar să se mobilizeze şi să lupte singur cu boala.

Iar rezultatele acestei terapii sunt concludente pentru corespondenţa noastră cu vaccinul : “ineficientă şi chiar periculoasă”


Concluzia, într-adevăr firească, apare natural : vaccinarea este o metodă de protecţie parţială şi relativă a organismului, dar cu preţul unor riscuri atât de mari, încât de multe ori depăşesc beneficiile.

Riscul major este conferit de STILUL metodei aplicate : agresiv, brutal, de forţare şi impunere sistemului imun a unui program de lucru intens şi de multe ori bulversant – într-un cuvânt, antinatural (ca şi antibioticul) !

Această stare de brutalizare a sistemului imunitar este echivalentă cu instituirea unui regim militar”, dur şi nemilos, ca o lege marţială ce lichidează pe oricine nu cadrează cu regulile stricte impuse.

Această agresare a vaccinului, asemenea medicamentelor chimice alopate, vine însă pe un fond paşnic”, al unui organism armonios şi armonizat cu Natura, sau se manifestă pe un teren deja agresat de alţi factori externi, la fel de duri ?

Răspunsul pare a fi la fel de simplu : alimentaţia tradiţională, denaturată, creează un mediu agresat şi agresiv, propice multiplicării microorganismelor patogene (alt subcapitol al Tratatului pentru Alimentaţia Naturală…” va aprofunda îndelung acest vast şi controversat subiect).

De aceea, pe un asemenea fond, vaccinul nu mai este perceput atât de agresiv, fiind deja în mediul său”. Agresiunea acestuia, prin microbii atenuaţi injectaţi, nu mai este percepută ca o notă discordantă, pentru organismul continuu agresat de hrana denaturată şi adaptat la o continuă producţie crescută de leucocite (celulele albe imunitare ale sângelui).


Astfel, capitolul de toxicologia prin tratament termic, evidenţiază creşterea numărului de leucocite la valori impresionante, de 10.000, în 10 minute, şi de 30.000 în 30 de minute (proces cunoscut în literatura medicală de specialitate sub numelele de LEUCOCITOZA DE DIGESTIE”) – şi aceasta după fiecare masă tradiţională !

În schimb, pentru organismul naturalizat cu hrana vie, naturală, organică, cu sistemul imunitar liniştit, neagresat de 3 până la de 5 ori zilnic (numărul meselor tradiţionale), primirea unui vaccin clasic reprezintă o adevărată bombă atomică !

Dacă în primul caz, detonarea bombei – în deşertul” unui sistem imun afectat major de hrana denaturată – nu are efecte catastrofale, pentru al doilea caz, explozia deasupra oraşului” palpitând de viaţă şi prosperitate, va genera efecte de neimaginat pentru primul caz…


În cazul adultului sau tânărului hrănit natural, sistemul imunitar, eliberat de stresul hranei denaturate (şi, mai ales, primordial, nebombardat cu „stresuri” majore psiho-emoţionale), precum câmpul de protecţie al unui sistem energetic performant, va proteja lejer şi eficient organismul agresat de orice vaccin, oricât de nociv şi concentrat ar fi acesta.

Ca şi confirmare, este interesant a se vedea exprimentul cercetătorului care, aflând de hrana vie, după doi ani de practică îi testează puterea” : înghite o fiolă de germeni liofilizaţi de bacili difterici, fără a suporta nici un simptom neplăcut !

În schimb, organismul plăpând al nou-născutului, chiar hrănit natural la sân, de către o mamă naturistă, face faţă mult mai greu asaltului vaccinului cu microbi atenuaţi, în condiţiile unui sistem imunitar imatur, cu un ficat aflat în icter fiziologic.

…Oare de ce trebuie să i se mai dea un pumn” în ficatul şi imaturului său sistem imun, prin vaccinare ? ; nu-i suficientă palma peste dos, pe care o primeşte în momentul naşterii, pe când este ţinut cu capul în jos ?…



De aceea, facem apel la raţiunea şi înţelegerea profundă (bazată pe înţelepciune) a fiecărui medic şi cadru medical adevărat, dincolo de interese sau credinţe fixe, de a fi extrem de prudenţi în recomandarea administrării vaccinurilor, mai ales la copiii mici !

Ca organisme plăpânde, ele vor fi primele agresate de atacul la baionetă” al microbilor atenuaţi din vaccin



Întrebarea finală care se pune este, într-adevăr, CE PUNEM IN LOC” ?

Dacă eliminăm administrarea acestui preparat cu adevărat agresiv şi dur, dar văzut ca necesar pentru asigurarea sănătăţii relative a organismului, atunci CE VOM FOLOSI PENTRU SIGURANŢA UNEI VIEŢI LIPSITE DE BOLI INFECŢIOASE” ?


Răspunsul final la această întrebare finală poate fi deconcertant : Pe fondul Alimentaţiei Naturale – nimic !”.

Adică, în cazul unui mod de viaţă natural, cel mai bun şi eficient vaccin este chiar ALIMENTAŢIA NATURALĂ : nu se mai generează mediul de dezvoltare şi proliferare al microbilor, iar aceştia, nemaiavând un mediu propice dezvoltării, nu se vor mai putea multiplica, aşa cum se întâmplă în contextul hranei denaturate.

Şi, chiar dacă vor fi introduşi în organism un anumit număr de microbi, consideraţi chiar virulenţi, super-patogeni, aceştia vor fi măturaţi rapid de vigurosul şi eficientul sistem imunitar al organismului hrănit (şi întărit) natural.


Aceasta este rezolvarea cea mai simplă a Poveştii” cu Balaurul” numit MICROB : buzduganul” de decapitare al microbilor (vaccinul) este înlocuit de iarba fiarelor”, bagheta Alimentaţiei Naturale, care domesticeşte orice sălbăticiune (microb)…

(Iar această iarbă a fiarelor”, ca o adevărată Hrană cu Lumină, poate fi cel mai simplu şi accesibil instrument de a ajuta la deschiderea Lacătului Inimii)


Dar, despre povestea” microbilor, în alte articole !

MarYan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu