miercuri, 25 februarie 2015

Celia FENN : Transmisiunea SIRIUSIANĂ şi Actualizarea CORPULUI de LUMINĂ Multi-Dimensional - Transmisiuni din 2015 ale seminţelor stelare.



Celia FENN
Transmisiunea SIRIUSIANĂ şi
Actualizarea CORPULUI de LUMINĂ
Multi-Dimensional :
Transmisiuni din 2015 ale seminţelor stelare
(Traducere : Monica POKA)

- 23 februarie 2015 -





Nota MarYan :

După atâtea mesaje şi informări mult mai „concrete” şi „la obiect”, legate de ceea ce se întâmplă în prezent pe Pământ şi, mai ales, cu Pământul şi cu societatea umană, acum, într-o mică „paranteză”, până la următoarea actualizare „fierbinte” a acestor momente atât de intense, venim cu un alt tip de informaţie, situat mult mai aproape ca mesaj de Dimensiunea Spirituală.

Pentru că CELIEI FENN îi studiez de peste 15 ani „mesajele” sale, venite de la Arhanghelul MiKaEl, am avut timp, iată, să remarc gradul înalt de Adevăr Divin al acestora (iar, în acest caz, aflat la un nivel bun, de 80%) şi, mai ales, calitatea deosebită a informaţiilor transmise prin ea – încă de acum cel puţin 10 ani vorbea de Corpul de Lumină şi „Particulele Diamantine” ale lui Dumnezeu şi despre activarea acestora – de care abia apoi, în anii următori, am auzit vorbindu-se tot mai mult.

În acest mesaj se observă faptul cum „lucrurile încep să se lege”, prin încă o confirmare că „ceva se petrece cu Pământul” şi mai ales în aceste zile, când, iată, amicul Gaucan vorbeşte de activări puternice ale energiilor în această perioadă, alături de confirmări tot mai dese în comentariile de la Editorialele noastre (mai ales în ultimul Editorial, al 10-lea) şi, iată, şi în acest mesaj, în care se vorbeşte de activarea energiilor planetare la valori maxime, în preajma zilei de duminică, 22 februarie 2015.

Confirmările au venit acum, în scurt timp – de la o cunoştinţă dragă, o persoană mediumnică foarte sensibilă care face „channeling conştient” şi care, duminică seara, după un astfel de „channeling”, fiind în starea de relaxare, brusc a resimţit o „explozie” în glanda pituitară care apoi s-a împrăştiat în tot corpul sub formă de Lumină, la un „înalt voltaj” – până la informările repetate ale „amicului” (şi radiestezist, printre multe altele), care îmi tot spune despre „descărcările de energii şi informaţii în Reţeaua Christalină a Pământului”, în valuri succesive, dintre care unul (extrem de puternic) a fost în zilele în care casa a devenit „discotecă” (vedeţi Editorialul al 9-lea).

Şi ca imaginea „de congruenţă” să fie perfectă, aceste informaţii de mai jos, despre puternice energii descărcate din Sistemul Siriusian (din care face parte şi Nava ANAIS cu care sunt în contact cei de la GALACTIS), sunt confirmate de acele „valuri” din zona „casei-discotecă” ce a suportat activarea unui portal, pe care, dacă vă amintiţi, am fost informat că are legătură cu... SIRIUS !

Iată, „cercul se închide” iar eu vă pot transmite cu încredere că informaţiile de mai jos pot fi nu doar lecturate, ci mai ales studiate şi SIMŢITE pentru a fi integrate, cu mare încredere.

Astfel că, până la următorul articol-actualizare (în câteva ore), vă las să vă relaxaţi cu aceste informaţii care, veţi vedea, se adresează mult mai puţin minţii ci, primordial, INIMII :





Februarie a fost cea mai intensă lună din punctul de vedere al schimbărilor și transformărilor Energetice. Acesta pare a fi un nou tipar, având în vedere că și Februarie 2014 a fost la rândul ei intensă și puternică.

Energia s-a intensificat în această lună, culminând în 22 februarie 2015.

Acesta nu a fost un fenomen Solar singular, deși Soarele a fost în procesul activării unei noi structuri a Corpului de Lumină, dar sursa principală a acestor transmisiuni este Sistemul Stelar SIRIUS.


Sirius a luat parte la crearea și evoluția Pământului pentru mai multe cicluri stelare. Există un „parteneriat” între Consiliul Siriusian al Luminii și Consiliile Pământului, care a fost reînnoit pentru a permite Maeștrilor și Învățătorilor Siriusieni să continue să-și ofere experiența și îndrumarea în materie de evoluție și proiectare a Corpului de Lumină.

Învățătorii și Maeștrii Siriusieni, acționând prin Școlile Sacre Atlanteene și Egiptene, au împărtășit Pământului o înțelegere a naturii tehnicilor de creație folosite de către Elohimi și Arhangheli, precum și despre proiectarea și funcționarea Corpului de Lumină Angelic Uman și relația sa cu Timpul și Spațiul, în diferitele Cadre Dimensionale.


În acest cel mai recent parteneriat, Maeștrii Siriusieni au ajutat în transmiterea în Rețelele de Diamant ale Noului Pământ a Codurilor de Lumină pentru prima actualizare Majoră a Corpului de Lumină Diamant.

Această actualizare are drept scop reglarea fină a Corpului de Lumină pentru noua sa funcție de Vehicul de Lumină Multi-Dimensional.

Astfel, de pe Sirius sunt transmise intense valuri de lumină care poartă tiparele și frecvențele pentru calibrarea noului Corp de Lumină.


Acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost atât de multă zăpadă în emisfera nordică. Codurile de Lumină sunt deținute și transmise în formele cristaline ale cristalelor de zăpadă.

Această vibrație și tipar sunt apoi transmise în Pământ unde ele devin parte a Băncii de Memorie a Pământului care este deținută în „Banca de Date” Cristalină Diamant aflată în centrul planetei.

În principal, informația este transmisă și recepționată prin Porțile Stelare Polare, Arctice și Antarctice.

Acest lucru înseamnă că prima dată aceste transmisii sunt primite de către Laponia și partea de Nord a Rusiei, precum și de Canada, și de către țările Sudice : Noua Zeelandă, Australia, Argentina și Africa de Sud.

Puternicele valuri de Coduri de Lumină care intră sunt împământate de către Războinicii Luminii și de Lucrătorii în Lumină în aceste locuri, precum și de către alții în Orașele și Locurile Sacre strategice de pe Pământ.


Simţirea Efectelor


Toată lumea va simți într-o anumită măsură efectele acestei transmisii primite, mai ales cei care sunt sensibili la radiațiile Solare. Dar efectele valului Siriusian vor fi resimțite numai în măsura în care Glanda Pineală este activă și funcționează pentru a putea primi informația.

O persoană la care Glanda Pineale este inactivă, va simți valurile ca și instabilitate și mânie și ca o ”iritare” colectivă. Dacă Glanda Pineală este angajată și lucrează ca să transmită energiile, atunci simptomele vor fi diferite.

Glanda Pineală va primi puternicele Coduri de Lumină și apoi le va transmite în Corpul de Lumină și în structurile ADN ale corpului fizic.

Pentru că „voltajul” codurilor de lumină este atât de înalt, pot exista efecte secundare cum ar fi amețelile, greața, insomnia, spasmele musculare, anxietatea și coșmarurile. Aceste simptome vor fi temporare, în timp ce Corpul Fizic și Corpul de Lumină se reglează la noile frecvențe care să permită experimentarea conștiinței Multi-Dimensionale, ca o experiență „reală”.
 


Aceasta este o imagine a simbolului Siriusian „Ochiul lui Horus”, simbol care a fost predat inițiaților în Școala Antică Egipteană a Misterelor de către Maeștrii Siriusieni. Imaginea arată cum Glanda Pineală din Creierul Uman a fost locul principal pentru Creație și Manifestare, care era, de altfel, înțelesul și scopul simbolului „Ochiul lui Horus”.

Deci, atunci când Ochiul lui Horus sau Glanda Pineală este puternic activată de către Lumina transmisiilor din Sistemul Stelar Sirius, înseamnă că o puternică energie a Creației și a Manifestării este în desfășurare.

Consiliile Pământului primesc Noile Șabloane pentru Forme Mai Înalte de Viață și Conștiință pe Pământ.


Deci, veți înțelege că, cu cât mai puternic simțiți efectele, cu atât mai mult sunteți o parte a acestui val de creare a Realității Noului Pământ.

Cei care nu primesc transmisiile, își vor continua viața în cadrul Realității pe care o cunosc, până când sunt pregătiți să fie apți pentru cadrul Multi-Dimensional care este pus în aplicare chiar acum.


Sunt mulți Gardieni și Spirite Ajutătoare ocupate chiar acum, în primul rând Arhanghelii și Îngerii Delfini/Cetaceeni.

Îngerii Delfin sunt Ființe de Lumină care vin din Galaxia Andromeda prin Sirius pentru a lucra cu Pământul.

 
Ei poartă Frecvența Luminii Aurii a Conștiinței Christice precum și Frecvența Luminii Diamant care este necesară pentru călătoriile Multi-Dimensionale.

Ei sunt Gardieni și Maeștri ai Buclelor de Timp și ai Spiralelor de Timp care sunt baza pentru o Stăpânire a Călătoriilor în Timp și a Creației în Frecvențele Mai Înalte.

Energia lor Iubitoare ajută Umanitatea să înceapă Stăpânirea Călătoriilor în Timp și a unei Conștiințe Mai Înalte.


Noul Corp de Lumină şi Recalibrarea Timp/Spaţiu


Actualizarea Noului Corp de Lumină crează un vehicul Geometric Multi-Dimensional de Lumină Aurie și de Diamant.

Acest vehicul este format din nivele „Rețea” și nivele „Curgere” care îi permit Ființei să comute între diferitele dimensiuni de Lumină și Conștiință în timp ce rămâne împământată în Inimă / Steaua Pământului / Conexiunea cu Inima Pământului, care este vitală pentru Viață în Noua Realitate.

Nivelele „Rețea” sunt structuri geometrice care crează Șabloanele pentru o anumită dimensiune, iar Corpul de Lumină îi permite persoanei să se conecteze în acele dimensiuni dacă rețelele sunt la locul lor.

Nivelele ”Curgere” sunt formate din energie pură care curge între rețele și și care poate fi experimentată ca mișcare și emoție/sentimente.


Aceste două aspecte ale Corpului de Lumină lucrează împreună pentru a crea vehiculul Multi-Dimensional. Acest vehicul este centrat pe Inimă, și acesta este locul în care își are originea toată Creația Conștientă ca și centru de Echilibru.

Când sunteți în Centrul Inimii, atunci sunteți în Spațiul Fără Timp și Fără Spațiu, al Conștiinței Divine a Iubirii și Compasiunii. Când începeți o Creație, începeți să lucrați cu Timpul și Spațiul, în funcție de nivelul pe care l-ați ales și de creația pe care vreți să o realizați.

Pe măsură ce vă obișnuiți cu această „recalibrare”, veți elibera vechea noțiune 3D legată de timp ca și o curgere liniară din trecut prin prezent către viitor și veți începe să vedeți că Timpul este o Spirală sau o energie circulară care se poate mișca în orice direcție în orice moment, în funcție de alegerea individuală și colectivă.

Această imagine oferă cea mai clară expresie a ideii de Curgere a Timpului și Spațiului într-un context Multi-Dimensional. Trecutul și Viitorul sunt întotdeauna în Curgere și puteți să vă mișcați în orice moment fie înspre „trecut” fie înspre „viitor”, sau înspre amândouă în același timp.


Puteți exista în multe realități și linii temporale în același timp, iar alegerile pe care le faceți vă vor afecta esența și ființa în fiecare dintre ele. Alegerea pe care o faceți vă definește Realitatea în Momentul Acum... Punctul de Sprijin al întregului Timp și Spațiu.

Pe măsură ce lucrați cu aceste noi actualizări și începeți să întrupați noul Corp de Lumină, vă veți deschide înțelegerii și percepției Multitudinii experienței și ființei.


Unii dintre voi vor deveni Călători în Timp pe deplin conștienți și veți începe să vă mișcați între viețile paralele, în mod conștient.

Veți începe să înțelegeți modul în care viitorul conturează trecutul din prezent și veți fi împuterniciți să participați la această creație continuă de Lumină și Iubire. Veți îmbrățișa tot ceea ce voi sunteți și „Magia” Ființei voastre la toate nivelele creației și luminii.
  

Meditaţia şi Activarea pentru a Întrupa Actualizările Noului Corp de Lumină venite de pe Sirius

 


Pe măsură ce întrupați această nouă lumină de pe Sirius, Maeștrii Siriusieni ne informează că este foarte important să faceți respirații profunde în timp ce concentrați energiile.

Centrul Inimii se află sub presiune pentru a integra întreaga putere a Codurilor de Lumină, așa că respiratul în plămâni ajută la expansionarea și echilibrarea acestei zone a Corpului și a Corpului de Lumină.

Găsiți un loc liniștit în care să stați. Este mai bine să stați așezați pentru această meditație decât să vă întindeți, deoarece este necesar ca aceste energii puternice să curgă de-a lungul coloanei voastre vertebrale și în Pământ.

Focalizați-vă pe centrul Inimii voastre și începeți cu o respirație profundă... inspirați și expirați și permiteți-i respirației voastre să încetinească până când corpul vostru este destul de relaxat.

Deschideți-vă canalul vostru personal în Pământ prin Chakra Rădăcină în jos prin Chakra Steaua Pământului și mai departe până în Inima Pământului. Respirați în armonie cu pulsațiile Inimii Mamei Pământ, așa cum ea se aliniază cu Inima Cosmică.

Aduceți acea Energie înapoi în Inima voastră și respirați profund.

Acum, deschideți canalul în sus prin Chakra Coroană și prin Chakra Steaua Sufletului până sus în Inima Cosmică și respirați în armonie cu Inima Divină. Aduceți-vă înapoi focalizarea în Inima voastră.

Acum sunteți aliniați și împământați.


Puteți chema acum Maeștrii Siriusieni, Îngerii Delfin, Arhanghelii și Elohimii, dacă doriți, să lucreze cu voi, sau orice alt Maestru Stelar care doriți să vă asiste în acest moment.

Deschideți-vă Glanda Pineală pentru a primi transmisiile Codului de Lumină de pe Sirius. În timp ce Lumina vă inundă Glanda Pineală și se mișcă prin Corpul vostru, continuați să respirați profund și împământați energia prin corpul vostru și în Pământ.

Continuați ca, pur și simplu să respirați și să împământați, până când corpul vostru se simte echilibrat și calm.

S-ar putea să trebuiască să continuați să faceți acest lucru pe tot parcursul zilei, până când Codurile de Lumină sunt integrate.


De asemenea, s-ar putea să fie nevoie să vă odihniți, să dormiți și să vă bucurați de un timp liniștit singuri. Beți multă apă și rămâneți hidratați.

Faceți baie sau duș în mod frecvent. S-ar putea să vă facă plăcere o baie cu Cristale Roz de Sare de Himalaya.

Cristale recomandate cu care ați putea lucra sunt Diamantele și Diamantele Herkimer, Cuarțul transparent, Tanzanitul, Lapis Lazuli, Azeztulitul, Turmalina Galbenă și Turmalina Neagră și Obsidianul - sau orice cristale care simțiți că vă atrag în acest moment.



prin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu