marți, 19 ianuarie 2016

MarYan : Cazul BODNARIU şi Atacul asupra COPIILOR : de la răpiri şi torturi până la „sacrificii ritualice” (Partea a 2-a).



Cazul BODNARIU
şi
Atacul asupra COPIILOR :
de la răpiri şi torturi
până la
sacrificii ritualice

(Partea a 2-a)





(continuare din Partea 1-a)


După cum anticipam, Partea a 2-a a acestui articol se lasă foarte greu „aşezat”, mai ales atunci când avem de-a face cu un subiect cu adevărat SENSIBIL, în special prin potenţialul său EXPLOZIV...

Deşi informaţiile pe care le veţi citi în continuare „le-am luat la cunoştinţă” încă de acum 1-2 ani, totuşi am considerat că sunt, încă, prea dure pentru sensibilităţile românilor care, observ tot mai des, „digeră” foarte greu aspecte care par mult mai „domestice” decât cele care vor fi expuse în continuare.

Însă, după situaţia creată cu acest „Caz Bodnariu”, am observat cum aceste informaţii parcă „s-au aşezat” singure, transmiţându-mi, cumva, că acum poate că a sosit vremea ca şi aceste date să fie cunoscute... ca şi cum ar cere „Mântuire”, adică Eliberarea !

Căci aceasta ar putea fi unul dintre aspectele cele mai importante ale transmiterii unor astfel de informaţii care, odată „conştientizate” prin trecerea lor de filtrul scepticismului, ar putea provoca stări organice (cum am păţit şi eu), de la greaţă până la percepţii şi mai dureroase...

Poate de aceea am tot amânat acest subiect, atât de dur, legat de unul dintre cele mai „abominabile” ritualuri ale reptilienilor şi draconienilor care – încă! – şed cocoţaţi în vârfurile Puterii Mondiale (politic, militar, economico-financiar, religios etc.) : acela de „a face rost de copii” (de la „preluări” directe de grupuri de tineri din orfelinate – „case de copii” – şi din penitenciare de minori, până la clasicele şi uzualele răpiri direct din stradă) care sunt folosiţi în diferite ritualuri de un barbarism ce depăşeşte orice imaginaţie considerată „normală” !


Pur şi simpu îmi este greu să scriu în mod detaliat despre acest subiect pe care mintea refuza să îl creadă ca fiind real, la primele contacte informaţionale cu aceste detalii, dar pe care confirmări „încrucişate”, succesive şi repetate, mi-au sugerat că articolele care (de)scriau aceste „nebunii” nu băteau deloc câmpii.

Şi, pentru că cele mai detaliate şi consistente articole pe această temă le-a realizat, dintre blogurile pe care eu le cunosc, amicul de la „burebista 2012”, acum apelez la ajutorul acestuia, prezentând atât câteva idei esenţiale din traducerile acelor articole, cât mai ales linkurile la cele mai importante articole traduse de autorul blogului, realizând în acest fel şi o recunoaştere a activităţii sale de traducere a articolelor pe acest subiect (şi nu numai pe acest subiect) care, cel puţin din ceea ce ştiu personal, pare a fi cea mai cuprinzătoare şi sistematică.

Aceasta este bazată pe informările şi munca asiduă, în special, a lui Kevin ANNETT, dar şi a lui Francesco ZANARDI, doi dintre cei care şi-au dedicat activitatea deconspirării acestor teribile acţiuni ale celor aflaţi dincolo de vârful Cabalei, care foloseau copiii ca „materie primă” în aceste ritualuri desprinse din cele mai cumplite filme de groază...




Dar, haideţi să vedem câteva scurte informaţii sintetice despre esenţa ideilor expuse în articolele respective :


Acesta este unul dintr-o serie de articole preluate ca mărturie de la martori în faţa „Curţii Internaţionale de Drept Comun a Justiţiei” de la Bruxelles (ICLCJ – „The International Common Law Court of Justice”).

Cinci judecători internaţionali examinează dovezi de violuri de copii, tortură, crimă şi răpiri efectuate de către membri ai elitei mondiale, aparţinând cultului (satanic) „NINTH CIRCLE” („Al Nouă-lea Cerc”).

Sacrificiile de copii s-a declarat că au fost efectuate în catacombele din Catedralele Catolice ale VATICANULUI, pe moșii și plantații private, cât și în baze militare de stat din Belgia, Olanda, Spania, Australia, Irlanda, Franța, Anglia și Statele Unite.

Cel puţin 34 de locaţii unde au fost îngropaţi copii au fost identificate în IRLANDA, SPANIA şi CANADA – dezgroparea lor fiind refuzată de către guvernele statelor respective, la fel opunându-se şi Coroana Angliei şi Biserica Catolică.


Conform declaraţiilor martorilor, la întrunirile societăţii „Ninth Circle” au fost prezenţi Papa FRANCIS, fostul Papă RATZINGER, reprezentanţi ai Bisericii Anglicane, reprezentanţi din Biserica Unită a Canadei, oficiali ai Bisericii Catolice, inclusiv Cardinali, membri ai familiilor regale europene, inclusiv Regina ELISABETA și Prințul PHILLIP, oficiali ai statului Canadian, Australian, ai Marii Britanii, cât şi reprezentanţi ai guvernelor din Statele Unite ale Americii, membrii CIA, judecători, politicieni și oameni de afaceri din SUA, Belgia, Olanda, Canada, Australia, Franța, Irlanda și Marea Britanie, plus reprezentanţi din armata SUA...

Unele partide de vânătoare au fost găzduite chiar pe domeniul PALATULUI BELGIEI unde locuieşte Regina BEATRIX.


Terapeuta olandeză Toos Nijenhuis a susținut că la vârsta de patru ani a fost forțată să asiste la crime de copii, în care a fost implicat fostul Papă Ratzinger, un Cardinalul catolic olandez, plus tatăl Reginei Beatrix şi fondatorul Grupului BILDERBERG, Prinţul olandez Alfrink BERNHARD.


Curtea ICLCJ a primit o colecție de înregistrări din arhiva iezuită despre un alt cult de sacrificiu de copii, cunoscut sub numele de „CAVALERII ÎNTUNERICULUI”.

În 1933, Cavalerii erau numiţi de către iezuiții catolici și divizia nazistă „Waffen SS”.

Înregistrările au arătat că Ratzinger a fost identificat ca fiind un membru al Cavalerilor, în timp ce era Asistent Capelan SS la lagărul de concentrare Ravensbruck din Germania.

Înregistrările au arătat, de asemenea, că Ratzinger a participat la ritualuri de sacrificii de copii, utilizând copii răpiţi din tabere sau prizonieri politici.

Curtea ICLCJ a lucrat cu peste 450 de Ofiţeri de Drept Comun din 13 țări, care operează în 51 de grupuri, ca experţi locali.

Fondurile de organizare locale au fost disponibile pentru Grupurile de Drept Comun prin intermediul Tribunalului Internațional impotriva Crimelor efectuate de Biserică şi Stat. ”




Ei bine, dacă după această primă lectură consideraţi că sunteţi suficienţi de „tari” şi puteţi merge mai departe, atunci vă invit să aprofundaţi aceste informaţii în pleiada de articole de mai jos, regăsite, după cum spuneam, în marea lor majoritate, pe blogul „burebista2012” (dar nu numai):





- „Persoane de rang înalt din Europa se distrează vânând şi omorând...” (mai departe citiţi voi, dacă vă simţiţi în putere de „a face faţă” la aceste informaţii...).









...Bun, acum mă pot relaxa şi eu, căci am „descărcat informaţia” pe care simţeam că este timpul să o realizez şi nu-mi venea să o pornesc nicicum...


Aşadar, înainte de a studia toate aceste aspecte – care, repet, după refuzul iniţial de a le crede, am primit multiple confirmări, din mai multe surse, că sunt veridice, în cea mai mare parte – doresc să răspund la două probabile întrebări : „Qui prodest ?” sau „Care-i rostul expunerii acestor informaţii atât de şocante ?” şi, de asemenea, „Care ar fi legătura cu subiectul declanşator al acestui articol?”, respectiv „Cazul Bodnariu”.


Referitor la a doua întrebare, este important să se înţeleagă că, prin acest articol, eu nu doresc să sugerez cum copiii Familiei Bodnariu ar fi fost „răpiţi” de statul norvegian – prin acest „Serviciu de Protecţie a Copilului” (!), numit „Barnevernet” – pentru a fi „direcţionaţi” către astfel de ritualuri macabre... însă, în acelaşi timp, ţinând cont de faptul că unul din locurile preferate de desfăşurare ale acestor „partide de vânătoare” (de copii) a fost (şi nu ştiu în ce măsură mai este...) domeniul Palatului Reginei Beatrix a Belgiei, al cărei tată, Prinţul Alfrink BERNHARD, este Fondatorul Grupului BILDERBERG... din care Grup face parte, în prezent, ca membru important, chiar coordonatorul („şeful”, cu putere de decizie) al acestui Serviciu Norvegian „Barnevernet”, respectiv suedezul Jacop WALLENBERG...

...Ei bine, punând cap la cap toate aceste informaţii, deja ajunge să nu mai fie de domeniul fantasticului ideea că, cel puţin anumiţi copii „confiscaţi” de „Barnevernet”-ul norvegian, ar fi putut ajunge ca „materie primă” la acele ritualuri şi partide de vânătoare, mergând pe filiera expusă mai sus...

Sigur, sunt multe alte aspecte care intervin în această „ecuaţie” – atât de urâtă, totuşi, dar care sugerează că nu prea iese fum fără ceva foc... mai ales că sunt tot mai multe ţări care reclamă astfel de probleme cu copiii cetăţenilor lor care au ajuns în Norvegia (lituanieni, ruşi, estonieni ş.a.).

De asemenea, un alt domeniu în care ar putea fi direcţionaţi unii dintre copii (cei care nu ar corespunde criteriilor generale de „frumuseţe” şi „inteligenţă”) ar fi cel în care a excelat, până de curând, puterea asiatică - CHINA - care a dus pe „culmi de rafinament” această practică, a „traficului de organe umane” (fiind celebră situaţia cu membrii persecutaţi ai practicii spirituale „FALUN GONG”, ale căror organe au fost intens „traficate” de către „conducerea superioară de Partid şi de Stat” Chineză, iniţiată şi rafinată la nivel de „teroare de stat” de către fostul preşedinte chinez Jiang ZEMIN)...


Aşa cum în prezent ies la suprafaţă informaţii (terifiante) despre astfel de evenimente (ritualuri, partide de vânătoare etc.) desfăşurate acum zeci de ani, poate că în scurt timp vom afla lucruri deloc prea „simpatice” despre dedesubturile acestui „Serviciu Barnevernet”, pe măsură ce Procesul „Dezvăluirii” se va accelera...



Cât despre prima întrebare („Qui Prodest? Care-i Rostul...?”) – cea mai importantă – ideea fundamentală se referă la nevoia imperioasă de a ajuta, în timpul Meditaţiilor noastre, la Eliberarea din structurile Mamei Pământ ale acestor „energii înţepenite” (prin imensa durere, frică, panică şi groază, provocate tuturor acelor copii şi tineri, aflaţi în acele situaţii), care „cer rezoluţie” pentru a se ridica, după transmutarea şi „rafinarea” acestora, către frecvenţe vibraţionale mai înalte.

Şi, pentru că majoritatea dintre noi trăim şi locuim în Zona Românească, probabil că cea mai utilă este transmutarea energiilor (dezechilibrate) de acest tip, ale acestor acţiuni care s-au desfăşurat în subteranele anumitor proprietăţi din zona noastră geografică...

Iar dacă nu credeţi că aşa ceva a fost posibil şi în România, poate că este timpul ca să realizăm că anumite ritualuri „dureroase” s-au petrecut şi poate că încă se mai desfăşoară, sub anumite forme, în anumite locuri din ţară...

...Ce ziceţi de CASTELE MEDIEVALE, anumite „INSTITUŢII DE CULTURĂ”, BISERICI-Catedrale ? (asta, aşa, doar ca şi câteva scurte exemple)...



Într-adevăr, „DEZVĂLUIREA” nu este un proces foarte comod... chiar şi pentru cei care consideră că „au habar” de multe lucruri care se petrec în lume... însă pentru fiecare există PROPRIUL SĂU NIVEL DE „DEZVĂLUIRE” care ar putea provoca acel „ŞOC ŞI GROAZĂ” pe care „NeoCon”-ii lui Bush şi le doreau atât de mult, încă din 2001...

Important, însă, este ca toate acestea, după şocul iniţial („inspir”), să fie TRANS-MUTATE şi „expir-ate” într-o Nouă Energie, aflată în curs de a cuprinde întreaga Planetă – de unde, în viitor, vom putea privi la aceste „detalii” doar cu curiozitate, asemenea vizitatorilor din prezent care află la muzeu despre torturi medievale şi alte „chestii” din alte vremi... şi atât !


De aceea, la final, repet şi vă re-amintesc insistent : nu uitaţi să RESPIRAŢI Adânc, (D)Eliberând (cu) fiecare Informaţie (pe) care o (par)curgeţi !, indiferent de Subiect, pentru propria Eliberare-Mântuire !


Cu acelaşi Drag Eliberator,



MarYan

10 comentarii:

  1. NAMASTE ! Este imposibil de citit cap coadă,fără să tresari,fără să-ţi spui că aşa xeva REA CÎNDVA,că trăim în secolul 21 ...totuşi,pretindem a fi sperioriîn gîndire şi manieră. Auzi.....2 papi,regina,curtea regală,ţări cm ar fi Spania pe care pînă acum le priveam cu multă admiraţie,şi...actualul...papă ? Nu POT CREDE CĂ ACTUALUL CARE E ADULAT ŞI ADORAT DE MILIOANE DE CATOLICI să se preteze la a UCIDE ????????????????? GREU...FOOOARTE GREU DE ÎNŢELES ASTA,dragă Maryan,mi-ai stricat toată ziua.............

    RăspundețiȘtergere
  2. NU SE ZDRUNCINĂ CONŞTIINŢA-N ĂŞTIA OAREEE ? UITE CE FAŢĂ DE KILLER E ÎN ULTIMA POZĂ......

    RăspundețiȘtergere
  3. Intr-adevar, informatiile pe care le-am accesat pentru a scrie articolele lui Kevin Annet de pe blogul meu au fost foarte dure. Daca ma credeti ca la un anumit articol, cel cu vanatoarea si cel cu ritualurile plangeam si scriam......Cat ai fi de dur nu poti rezista la asemenea adevaruri...
    Sa speram ca toti vinovatii vor primi pedeapsa cuvenita, atat aici pe Pamant cat si in Cer !!
    Amin !!

    RăspundețiȘtergere
  4. ...Imi vine greata de la stomac cand il vad pe actualul papa auzindu-i vocea lui prefacuta de "om bun" sper sa plateasca toti pentru toate suferintele provocate intregii umanitati! Doamne ajuta !!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Qui prodest ? Pai sa vedem. Maestrul nostru Iisus ne-a invatat ca pomul se cunoaste dupa roade: pomul bun da roade bune si... vice-versa. La o prima vedere "roadele" acestui articol ar fi, cfm commenturi: depresie, frica, mila, greata, chiar razbunare.
    In ce ma priveste, eu m-am cam saturat sa tot platim la plati care erau la randul lor alte plati etc. As prefera ca "gashca" sa primeasca initierea Iubirii si Luminii si... cam atat.
    Sigur ca m-a impresionat, dar cand mi-am dat seama ca ies din starea de pace si intru in stari mai sus mentionate, mi-am zis "Ups! Secret fix emotiile cu care se hranesc ei, deci le fac practic un serviciu, desi mie mi se pare ca sunt suparata pe ei. La loc comanda. Focul se stinge cu apa..."
    Ca sa nu deschidem o lunga discutie care porneste cu intrebarea copilareasca "De ce Dumnezeu cel mare si puternic permite?" si care sfarseste invariabil in itzele incurcate ale liberului arbitru... Probabil ca suntem intr-un matrix, intr-un "joc pe calculator" manipulat de sinele noastre superioare care doresc sa experimenteze stari de dualitate... altfel eu, una, nu-mi explic... Liberul arbitru NU este al sinelor noastre (asa-zis "inferioare") care stau de vorba aici, pe net, ci al celor superioare, care ne manipuleaza si care aleg, cu buna stiinta, experiente dintre cele mai diverse... and again: altfel nu-mi explic...
    Va imbratisez pe toti cu drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam ca in filmul MATRIX, primele simptome de după venirea în contact cu Realitatea - aşa cum este ea, total nefardată - se poate lăsa cu greaţă şi vomă... adică începutul eliminării "răului" visceral, intern (cel ce ne ţine blocaţi în negare şi respingere).

      Faptul că apar astfel de reacţii denotă că mai avem de lucru cu interiorul, că încă sunt "bucăţi" din noi care se cer purificate şi Eliberate... şi abia apoi va putea urma exprimarea purei Compasiuni şi Iubiri ne-condiţionate, radiate către toate părţile implicate în acea "dramă".

      De aceea revin şi iar revin la ceea ce spunea "Maestrul" Isus (calitatea Fiinţei sale este atât de pură, încât este dincolo inclusiv de atributul de "maestru") : CUNOAŞTEŢI ADEVĂRUL, CĂCI ADEVĂRUL VĂ ELIBEREAZĂ.

      SIMPLU şi foarte CLAR.

      Până atunci, a repeta (ca o poveste bine memorată), cu zâmbetul pe buze, că "răul nu există" şi că atunci, acesta, va dispărea... aceata este, scuzaţi expresia, atitudine de "struţ"... asta până când vreun archon sau cine ştie ce reptilian se va milui şi ne va re-aminti cum este cu Universul material şi cu non-combatul prin planul fizic, de tip 3D.

      Sigur, dacă doriţi să trăiţi această realitate, a non-dulaităţii, se poate, numai că "trebuie musai" respectată o "umilă" condiţie : de A FI (şi de A TRĂI deplin) la Nivel de Conştiinţă, pe undeva de la 5-6D în sus...

      Până atunci, dragi prieteni, toate aceste afirmaţii frumoase sunt doar aspiraţii şi mantre care ne pregătesc pentru acele dimensiuni, însă ne pot lăsa descoperiţi prin acest Plan 3-4D care, iată, încă "ne dă de furcă" şi ne oferă provocări cu care nici "conştiinţele" cosmice nu prea vor să-şi prindă minţile (divine), căci există riscul real de a rămâne pe aici...

      Cât despre Sinele (noastre) inferioare care privesc eventual supărate către Sinele Superioare, care ne-ar manipula, başca cu Liber Arbitru... asta denotă o confuzie conceptuală din care îţi sugerez cu căldură ca să te extragi, deocamdată, dragă "Anonim", căci, aceste speculaţii, deja "din prima" evidenţiază o mentalitate duală - "noi (sine inferioare) şi "ei" (sine superioare)... când, de fapt, Cine or fi "ei" şi cine om fi "noi", oare ?...

      În fine, subectul este atât de provocator şi dur(eros), încât eu sunt mulţumit că suntem întregi (la minte şi la suflet) după acest "hop" informaţional !

      Cu acelaşi drag,
      MarYan.

      Ștergere
  6. Asta da draga Maryan sa ne pastram intregi la minte ,si sa traim ,,frumos,,in prezent sa lasam in grija Creatorului ,,aceste grozavii iar noi sa ne urmam calea eu C.M asta fac sau ma straduiesc sa tin drumul drept , Va iubesc pe toti drum drept spre lumina asa cum bine zice Marius S,,,,M.C

    RăspundețiȘtergere
  7. Provocarea este pentru cei ce citesc sau afla din alte surse de aceste grozavii. Observati cum rezonati la ele, daca va trezeste o emotie negativa aceasta era acolo , in subconstientul dvs., o amintire uitata de sute sau mi de ani si acum a iesit sa fie constientizata si vindecata, asa vindecam planeta prin vindecarea noastra, asa putem opri aceste sacrificii, asa vor iesi mai multe lucruri ascunse, infuzand LUMINA

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Otilia, foarte... Luminos punctat !
      MarYan, cu drag.

      Ștergere
  8. Salut, MarYan. Ce parere ai despre ultimele postari ale lui Tanaath?
    http://www.silverlegion.org/Updates-and-Changelog.html
    Numai bine,
    Mihai

    RăspundețiȘtergere