marți, 10 mai 2016

Tom KENYON & Judi SION : MANUSCRISUL Mariei Magdalena – PARTEA a 4-a (5 decembrie 2005).



Tom KENYON & Judi SION

MANUSCRISUL
Mariei Magdalena

(Traducere de Anca Stănese)
– 5 decembrie 2005 –

PARTEA a 4-a





(continuare din Partea a 3-a)


(22) DOUĂZECIŞIDOI


Într-un sens foarte real, bărbatul Iniţiat înfruntă cele mai mari provocări în practicarea Sexului Magic al lui Isis, pentru că aceasta cere, după câte s-ar părea, să meargă împotriva propriei naturi.

Prin natura sa, bărbatul este electric dintr-un punct de vedere alchimic, în timp ce femeia este magnetică.

Este în natura electricităţii să se mişte şi să acţioneze, în timp ce în natura magneticului este să umple, să îmbrăţişeze.

În practică, con-centrarea devine întărirea Corpului Ka prin incorporarea câmpurilor magnetice eliberate prin actul sexual.

Imediat după orgasm, câmpurile magnetice generate de femeia Iniţiată continuă să se mişte spiralat şi circular. Acesta este timpul pentru odihnă şi a fi cu energia magnetică, dar prin natura lor, bărbaţii tind să se scoale şi să facă ceva sau să meargă la culcare.

Astfel, bărbatul Iniţiat trebuie să se antreneze el însuşi pentru a se adăposti (N.MY.: Să se retragă – în el însuşi), permiţând energiei magnetice, ce a fost creată, să intre în formă de spirală în Ka şi în corpul său fizic.

Aceasta este diferit faţă de ce se întâmplă de obicei, pentru că la bărbat orgasmul este limitat în zona pelviană şi, în anumite cazuri, se iroseşte.

Dar, pentru femeia Iniţiată, în special una care a fost în măsură să se relaxeze în experienţă, orgasmul se răspândeşte în tot corpul şi poate continua la nivele diferite de intensitate, pentru mai multe ore.

Unii bărbaţi Iniţiaţi ar putea să se îngrijoreze că dacă s-ar schimba, retrăgându-se (interiorizându-se), vor deveni mai puţin masculini – dar vă asigur că nimic nu poate fi mai departe de adevăr, decât această nelinişte.

Pentru că adevărul este că, pe măsură ce bărbatul Iniţiat se retrage în câmpurile sale magnetice, Corpul său Ka devine mai puternic iar energia sa sexuală devine mai potentă.

Una dintre sarcinile bărbatului Iniţiat este să-şi dezvolte propria sa sensibilitate la noi nivele de simţire, astfel încât să poată încorpora câmpurile magnetice eliberate prin actul sexual, în propriul său Corp Fizic şi Corp Ka.

Pentru a clarifica termenul de „interiorizare” („nesting), aceasta nu înseamnă că membrul bărbatului rămâne în interiorul femeii. Aceasta înseamnă că bărbatul rămâne aproape de femeie, atingând-o, mângâind-o, menţinând percepţiile fizice şi emoţionale de după orgasm.

Prin Portalul „interiorizării”, bărbatul Iniţiat este în măsură să pătrundă în misterele feminine ale creaţiei.

Un alt aspect de care Iniţiatul bărbat trebuie să fie conştient este ceea ce se cheamă ADORAREA IUBITEI.

Pe măsură ce Alchimia Sexului Magic devine mai puternică, apar semne tot mai clare a ceea ce se întâmplă.

Unul dintre acestea este că Iubitul (Iubita) devine adorat şi preţuit.

Aceasta se întâmplă atât pentru bărbatul Iniţiat, cât şi pentru femeia Iniţiată.

Când Adorarea Iubitului se petrece la amândoi partenerii, Alchimia şi Sexul Magic se intensifică şi mai mult, pentru că armonia şi magnetismul create de o asemenea emoţie sunt benefice pentru starea de “magic”.




(23) DOUĂZECIŞITREI


În continuare, aş dori să vorbesc despre termenul “magic”.

Motivul pentru care termenul magic este folosit se referă la transformarea individului uman într-un Dumnezeu. Aceasta este într-adevăr magic.

El este simbolizat de Zeul Horus, parte om, parte şoim, iar prin practicile alchimiei, omul este ridicat la statutul Marelui Zeu Horus, însemnând că omul a atins cele mai elevate stări de conştiinţă.

Astfel, Sexul Magic al lui Isis este cu siguranţă o metodă de elevare a conştiinţei, care este, în sine, magică – şi aceasta este făcută prin intermediul energiilor şi extazului create prin actul sexual.

Un alt motiv pentru care termenul magic este folosit este acela că sunt metode, odată ce Ka este întărit, pe care Iniţiatul le poate folosi pentru a afecta realitatea în moduri foarte directe, prin metode ce par magice.

Luaţi, de exemplu, aspectele de bază ce se practică în Achimiile lui Horus : ridicarea Serpentinelor Negre şi Aurii sus pe coloana vertebrală, crearea Caliciului, activarea Focului intern al lui Ra şi întâlnirea Serpentinelor Picăturilor Roşii şi Albe – toate sunt acte de magie, acte ale intenţiei şi voinţei atât personale cât şi spirituale.

De aceea există această referinţă de “magic”.

Întorcându-ne la paradoxul înfruntat de bărbatul Iniţiat, găsim că natura sa lucrează împotriva lui într-o anumită măsură în aceste practici, în mod deosebit Sexul Magic, pentru că, odată ce Ka-ul unui Iniţiat bărbat este încărcat, el, prin natura sa, vrea să acţioneze, să facă ceva.

Însă, dacă el se poate disciplina, antrena să continue să stea aşezat alături de Iubita sa, el se poate aşeza în câmpurile magnetice bogate, create prin iubirea manifestată prin actul lor sexual, întărindu-şi astfel Corpul Ka, într-o mai mare măsură.




(24) DOUĂZECIŞIPATRU


Există un alt aspect înfruntat de Iniţiatul bărbat în acest proces, care are de-a face cu ceea ce, în temple, sunt denumite Obstacolele Zborului, dar care în limbajul vostru sunt cel mai bine numite „probleme psihologice”.

Termenul “Obstacolele Zborului” se referă la piedicile în realizarea naturii lui Horus – aspectul specific ce se poate înălţa într-o stare elevată de conştiinţă.

Sunt atitudini, credinţe şi obiceiuri emoţionale ce sunt contra-productive zborului sau elevării conştiinţei la care ne referim, când vorbim de Obstacolele Zborului.

Ele sunt aici pentru Iniţiatul bărbat care are parte de una dintre cele mai complexe treceri şi care solicită o mare îndemânare.

Ca şi copil, bărbatul a fost purtat de mama lui în uter, protejat şi hrănit până la un punct, când a obţinut autonomie şi a putut acţiona, astfel, pentru el însuşi.

La acest punct, copilul de sex masculin a dat-o deoparte pe mama lui, ca să spunem aşa, pentru a înfrunta lumea.

Într-o asemenea conjunctură, în dezvoltarea lui, el se poate simţi închis şi limitat de mama lui şi o bătălie a voinţelor poate avea loc.

Ca bărbat, ca Iniţiat bărbat, el poarte purta aceste obiceiuri emoţionale în el.

Dacă aceasta este situaţia, va găsi dificil să se relaxeze în adăpostul câmpurilor magnetice, întrucât la un anumit nivel psihologic el experimentează un fel de capitulare în faţa energiei feminine.

Dacă Iniţiatul bărbat are probleme cu mama lui, încă din copilărie, el poate propaga mai departe toate acestea, conştient sau inconştient, în relaţia cu partenera lui.




(25) DOUĂZECIŞICINCI


Este important pentru ambii iniţiaţi ce desfăşoară Sexul Magic al lui Isis să realizeze că ei se îmbarcă într-o lungă călătorie şi că procesul este în esenţă unul de alchimie.

Scopul ALCHIMIEI este să transforme o substanţă în alta. Ea face aceasta calcinând reziduurile sau negativitatea unei substanţe, astfel încât substanţa pură rămâne sau este creată.

În procesul Sexului Magic al lui Isis, substanţele transformate sunt pur şi simplu fluidele sexuale, hormonii, neuro-transmiţătorii şi alte substanţe încă nedescoperite de către ştiinţa voastră.

Dar, de asemenea, aceasta implică o transformare psihologică profundă.

Prin natura sa, Sexul Magic al lui Isis sporeşte procesul alchimiccăldura se ridică în sus iar reziduul devine clar.

Dacă cineva nu înţelege că acesta este unul din produsele secundare ale alchimiei, acela ar putea fi deranjat de sosirea problemelor psihologice dificile.

Dar, de fapt, acesta este unul dintre rezultate, pentru că presiunea internă creată prin alchimia intensă, generată prin Sexul Magic al lui Isis, determină corpul Ka să împingă afară din el toate impurităţile şi să se cureţe de toate Obstacolele Zborului.

În practica de unul singur, fără partener, alchimiile lui Horus creează, la fel, presiunea internă, scoţând afară impurităţile, însă sarcina este mai dificilă prin faptul că energia necesară vine prin eforturile proprii, neexistând beneficiul reîntoarcerii energiei de la celălalt.

Cu toate acestea, poate fi făcută.




(26) DOUĂZECIŞIŞASE


Aceasta este înţelegerea de bază, cerută pentru practica Sexului Magic al lui Isis.

În paginile precedente, am revelat secretele timpurilor, unul dintre cele mai bine apărate secrete al Templelor lui Isis.

Înţelegerea acestor practici a fost rezervată celor mai avansaţi studenţi.

Indiferent dacă se practică Calea solitară, prin Alchimiile lui Horus sau Calea Relaţiei Sacre, prin Sexul Magic al lui Isis, acela păşeşte pe Drumul în-dumnezeirii.

Cheia centrală în această călătorie este întărirea lui Ka prin stările extatice ale conştiinţei.

Fie că este auto-generată, fie că este creată prin extazul sexului, aceasta nu are importanţă, în sine – Corpul Ka este hrănit şi întărit prin stările extatice, indiferent de sursa lor.

În schimb, ruşinea este o otravă pentru corpul Ka, un element toxic ce descreşte vitalitatea şi potenţa sa.

Eu, o Iniţiată a lui Isis, găsesc tragicBiserica a învinovăţit femeia şi bărbatul cu privire la natura lor sexuală şi a închis o poartă uneia dintre cele mai directe Căi către Realizarea lui Dumnezeu.

Indiferent de ce aţi face de-a lungul acestei Căi, sfatul meu este să vă eliberaţi de toată ruşinea.

Căutaţi în toate catacombele minţii şi inimii voastre, cercetaţi locurile întunecate din voi înşivă unde locuieşte ruşinea şi scoateţi-o de acolo.

Găsiţi oportunitatea de a crea extazul, pentru că el vă întăreşte şi potenţează Ka-ul.

Faceţi ca, de-a lungul călătoriei voastre, obstacolele zborului vostru să fie doar câteva, în timp ce binecuvântările să fie ne-numărate.




(27) DOUĂZECIŞIŞAPTE


Aş vrea să-mi întorc atenţia acum la câteva fire nedesluşite, referitoare la practica Achimiei şi a Sexului Magic al lui Isis.

Pentru Iniţiatul bărbat, este esenţial să înţeleagă că există câmpuri magnetice create mai întâi prin atingerea şi mângâierea femeii Iniţiate, iubita lui, care generează, mai departe, alte câmpuri magnetice în cascadă a căror intensitate se amplifică până la punctul orgasmului.

Este important ca Iniţiatul bărbat să se antreneze pentru a fi capabil să se retragă-interiorizeze (“nesting”) în aceste câmpuri magnetice.

Este extrem de important pentru ambii Iniţiaţi ca să-şi plaseze atenţia pe Corpul Ka, în timpul stărilor extatice de conştiinţă ce sunt generate de actul de iubire pe care-l realizează, pentru că aceasta întăreşte şi potenţează Corpul Ka, reprezentând elementul esenţial pentru acest tip de Alchimie pe care am practicat-o eu şi Isus.

La momentul orgasmului fizic există o tendinţă pentru valul magnetic de a se mişca fie sus, prin vârful capului sau jos, prin picioare – dar în ambele cazuri, acest câmp magnetic părăseşte câmpul magnetic şi se RISIPEŞTE.

Este important ca, în timpul momentului orgasmului, să se păstreze câmpul sau valul magnetic.

Ideal ar fi ca Iniţiatul să-şi plaseze conştienţa în Tronul superior sau centrii superiori ai creierului.

Aceasta va face ca valul de orgasm să urce sus în cap, trimiţându-şi energia în creier şi în Corpul Ka.




(28) DOUĂZECIŞIOPT


Sunt momente în care Iniţiatul bărbat doreşte să-şi reţină sămânţa. Prin Sexul Magic al lui Isis, Iniţiaţii bărbaţi au fost învăţaţi o practică specifică, numită Oprirea Nilului de Jos.

Din cunoaşterea iniţiatică a Egiptului antic, NILUL există atât extern cât şi intern, Nilul extern fiind râul fizic iar Nilul intern fiind Djed-ul şi curgerea sa prin cele şapte chakre.

La momentul orgasmului fizic, când un bărbat ejaculează, Puterile Creatoare ce au coborât din Nilul superior în Nilul inferior sunt eliberate.

Sperma bărbatului Iniţiat poartă un mare potenţial pentru crearea câmpurilor magnetice în forma unei noi vieţi sau a unei reacţii alchimice în uterul femeii Iniţiate, aşa cum am discutat anterior.

Uneori, totuşi, un bărbat Iniţiat poate dori să-şi păstreze sămânţa, în primul rând pentru că, în funcţie de vitalitatea lui, ejacularea poate, de fapt, să consume din această energie, şi pentru acest motiv a fost dezvoltată Tehnica Opririi Nilului Inferior.

Astfel, bărbatul Iniţiat plasează un deget pe prostată, chiar în faţă, astfel încât la momentul ejaculării, sperma merge înapoi în loc să meargă înainte, iar câmpurile magnetice ale esenţei sale sexuale re-circulă prin Corpul Fizic şi Corpul Ka al său.

Dar, chiar şi în aceste momente, există câmpuri magnetice generate de Ka-ul său care interacţionează cu cel al femeii Iniţiate şi, astfel, amândoi se pot odihni în aceste interacţiuni.


(continuare în Partea a 5-a)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu