vineri, 28 octombrie 2016

ARHANGHELUL ZADKIEL prin Suzanne LIE : TRANS-MUTAREA ILUZIEI (26 octombrie 2016).



ARHANGHELUL ZADKIEL
prin Suzanne LIE

TRANS-MUTAREA
ILUZIEI

(Traducere : Monica POKA)

– 26 octombrie 2016 –





Nota MarYan :

Pentru cei care nu prea mai au răbdare şi sunt în-făşuraţi tot mai strâns în iluzia timpului 3D, în credinţele „lipsei de timp” (care, după cum am insistat îndelung, acum s-a cam... în-jumătăţit prin Planul Fizic 3D, prin creşterea intensă – aproape dublarea – a Frecvenţelor de Rezonanţă Schumann Planetare)...

...Deci, pentru aceşti „grăbiţi”, atenţionăm că acest „mesaj” sosit prin filiera unui „Arhanghel”, ZADKIEL, Al Celei de a 7-a RAZE (din cele 7 Raze Planetare şi 12 Galactice), vine cu informaţii atât Teoretice, cel puţin „interesante”, cât şi PRACTICE, care pot ajuta la schimbarea dinamicii energiei în decursul Zilei, în activitatea de zi cu zi, în situaţiile mai puţin armonioase când suntem extraşi din „Spaţiul de confort” !

De aceea, credem că este esenţial, în această Perioadă extrem de provocatoare, de a ne re-aminti de aceste zise „detalii”, în frunte cu (re)dez-văluirea imensei Iluzii în care ne-am „bălăcit” cu toţii, la un moment dat, de a crede că PUTEREA noastră, a propriei noastre Fiinţe Divine, este în altă parte” – oriunde (în banii pe care nu i-am „avea”, în sistemul politic care nu ne reprezintă, în relaţiile dis-funcţionale etc. etc...), numai în interiorul Fiinţei noastre, NU !

Toate acestea pot fi schimbate, ACUM, prin simpla (re)con-ştientizare că aceste percepţii-credinţe sunt chiar aşa, doar simple PĂRERI şi CREDINŢE impuse de SISTEM-ul Educaţional care ne-a bombardat din toate direcţiile cu aceste „mantre” ale „Lipsei de Putere”...

Acum, însă, VREMEA a SOSIT de a ne recupera PUTEREA noastră VIE şi Reală, care ne-a aşteptat Acolo, în Adâncul Inimii, timp de Eoni şi Eoni...

Iată de ce am afirmat că acest Mesaj este mai Actual decât oricând, Acum, când Trans-formările Planetare sunt atât de intense şi PARAMETRII PLANETARI de indică o apropiere „incandescentă” a Evenimentelor îndelung aşteptate !

De aceea vă urăm, cu sârg, spornicie la Studiu şi la Practică ! :






Salutări!, dragi Îm-pământați care v-ați oferit ca, voluntari, să ajutați la curăţirea Planului Astral Inferior.

Eu Sunt Zadkiel, Arhanghelul celei de-a Șaptea Raze a TRANS-MUTĂRII.

Eu Sunt Aici, în acest ACUM al vostru, pentru a vă vorbi despre trans-mutarea iluziei.


Pare că Viața voastră 3D se prăbuşeşte ? Dacă este așa, noi vă spunem „Mulțumim !”, pentru că sunteți printre cei care v-ați oferit Voluntari ca să ajutați la curăţirea PLANULUI ASTRAL INFERIOR.

Planul Astral Inferior este cea mai joasă frecvență a celei de-a 4-a Dimensiuni, precum și „vizuina” Grupurilor de ARCHONI care pierd, în fine, planificata și ostila preluare a dragei voastre Planete, Gaia (Geea).

Cu alte cuvinte, voi, dragii noștri Voluntari întru Lumină, petreceți multe dintre nopțile voastre în lupte împotriva Forțelor întunericului.

Acest „conflict” vine în viața voastră fizică, pentru a vă reamintiacesta este ACUM-ul pentru a Elibera TOATĂ Iluzia.

Amintiți-vă, dragi Luptători ai Luminii : dușmanul vostru NU sunt întunecații 3D, deoarece frecvența lor este mult mai joasă decât a voastră.

Acești „maeștri marionetă” ai celor întunecați, care sunt prinși acum în Planul Astral Inferior, NU sunt dușmanii voștri.

De fapt, ei nici măcar nu vă pot percepe prin SCUTUL vostru de Lumină mai înalt dimensională.




Eu, Zadkiel, sunt în ACUM-ul vostru pentru a vă aminti că este doar o ILUZIE de tip 3D faptul că vreo persoană, loc, situație sau lucru ar putea avea putere asupra voastră.

Este o iluzie 3D faptul că vreo persoană, loc, situație sau lucru vă poate prinde în capcana oricărei „Drame 3D”, pe care Procesul vostru de Ascensiune o dezvăluie în actualul vostru ACUM.

Voi, prea-iubiții noștri Reprezentanți ai Luminii, experimentați moartea iluziei”. Desigur, nu este vorba de moartea tuturor iluziilor, dar este moartea oricăror iluzii pe care voi le-ați creat, în scopul de a supraviețui minciunilor și înșelăciunilor actualei voastre realități 3D.

Noi, membrii Familiei voastre Galactice și Angelice, suntem AICI în ACUM-ul vostru pentru a vă reaminti că NOI suntem întotdeauna cu voi.

Cu alte cuvinte, voi nu sunteți NICIODATĂ singuri. Noi, expresiile voastre mai înalte ale SINELUI, suntem ÎNTOTDEAUNA cu voi.

Vederea voastră 3D s-ar putea să nu fie capabilă să ne perceapă, dar dacă vă acordați la corpul vostru, veți SIMŢI Lumina Multi-dimensională și Iubirea Necondiționată pe care noi, expresiile mai înalt dimensionale ale SINELUI, le trimitem în mod constant în vehicul vostru fizic pământesc.

Dacă vă relaxați profund în forma voastră fizică și vă focalizați pe coloana voastră vertebrală, veți deveni conștienți, în cele din urmă, de Forța KUNDALINI care își urmează drumul său în sus, pe Coloană.

Când această Forță Kundalini, care își urmează Calea, se ridică până în Glanda PINEALĂ, ea va activa complet percepțiile voastre mai înalte ale :

- ClarSimțirii, pentru a vă permite să SIMŢIŢI în mod conștient realitățile mai înalt dimensionale care se învârt în jurul vostru și prin aura voastră …

- ClarVederii, pentru a vă permite să VEDEŢI în mod conștient realitățile mai înalt dimensionale care dansează în mod continuu în jurul vostru și curg prin aura voastră …

- ClarAuzului, pentru a vă permite să AUZIŢI mesajele care curg în și prin Inima voastră Înaltă și Mintea voastră Multi-dimensională …




Noi, toate expresiile voastre mai înalt dimensionale ale SINELUI, vă cerem TUTUROR să vă relaxați în cunoașterea faptului că mesajele noastre sunt ale Adevărului.

Vă spunem tuturor că VOI, în mod conștient sau inconștient, acceptați, vă conectați, între-pătrundeți și fuzionați cu Adevăratul, Multi-dimensionalul vostru SINE.

Prin urmare, voi toți începeți să percepeți nenumăratele iluzii pe care vi le-ați creat pentru a servi unei realități pline de minciuni, iluzii, mesaje pline de frică, precum şi să percepeţi o profundă dorință de a vă întoarce ACASĂ, la SINELE vostru.

Ceea ce noi vă spunem TUTUROR este că SINELE vostru se întoarce ACASĂ în Vehiculul Vostru Fizic Pământesc.

Cum se poate una ca asta ?” vă auzim întrebând. „Cum poate vehiculul meu pământesc rănit, speriat, obosit și supra-solicitat, să accepte imensa, multi-dimensionala noastră lumină ?

Preaiubiții noștri Luptători ai Luminii, noi știm că voi sunteți obosiți de această „luptă cu invizibilul”.

Prin urmare, vă reamintim că există şi :

- SUSŢINERE Invizibilă,

- IUBIRE Necondiționată şi

- FOC Violet...

...care vă înconjoară, în mod constant, aura voastră de tip 3-4 D.

Noi, Familia voastră Galactică și Angelică, cu iubire vă rugăm să vă îngăduiți vouă înșivă să vă percepeți în mod conștient și să vă acceptați Calitățile voastre Divine de tip 5D şi mai înalte.

„...Deși umblu prin Valea Umbrelor Morții, nu mă tem de nici un rău, pentru că Tu ești cu mine ! este o strigare pentru Susținere, pe care unul dintre prea-iubiții voștri Maeștri Ascensionați a strigat-o în Noaptea Întunecată.

Vă invităm să priviți în moștenirea voastră (trecutul vostru) pentru această încarnare, precum și în viitorul vostru SINE, pentru a obține o MANTRĂ pe care să o puteți repeta în mintea voastră și păstra în inima voastră, în timp ce treceți prin orice întuneric pe care îl transmutați acum în Lumină, Lumină, Lumină !...




Prea-iubitul nostru SAINT GERMAIN vă aduce aminte de puternicul Câmp de Energie Trans-mutațională care este creat prin cuvintele :

Arde, Arde, Arde FOC VIOLET

Și transmută TOATĂ Umbra în

Lumină, Lumină, LUMINĂ !




Auzim, de asemenea, sugestia prea-iubitului nostru ARHANGHEL MIHAIL care vă reamintește să vă scoateți din teacă Sabia voastră Albastră care se află în Inima voastră Înaltă și să o folosiți, pentru a vă curăţi și proteja aura.

Țintiți-vă Sabia Albastră deasupra capului vostru și trageți-o în jos peste corpul vostru, în timp ce vă întoarceți cu fața către Nord, apoi vă întoarceți spre Est, Sud și Vest.

După fiecare rotire a corpului și curăţire realizată cu Sabia Albastră, faceți o pauză ținând Sabia Albastră îndreptată în jos, către Gaia, pentru a vă împărtăși Forța de vindecare cu Corpul planetar al lui Gaia.




Acum, că ați invocat imensa putere a celei de-a 7-A RAZE a Prea-iubitului St. Germain, precum și imensa putere a PRIMEI RAZE a Arhanghelului Mihail, Calitatea Fiecăreia dintre Cele Șapte Raze de Lumină va fi re-aprinsă în Aura voastră :

- 1-a Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă Calitatea voastră interioară a PUTERII.

- A 2-a Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă Calitatea voastră interioară a ÎNŢELEPCIUNII.

- A 3-a Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă Calitatea voastră interioară a IUBIRII.

- A 4-a Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă calitatea voastră interioară a PURITĂŢII.

- A 5-a Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă calitatea voastră interioară a ADEVĂRULUI.

- A 6-a Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă calitatea voastră interioară a INVOCAŢIEI.

- A 7-a Rază, la care corpul vostru uman rezonează,
Reprezintă calitatea voastră interioară a PRECIPITĂRII.

FIECARE dintre voi posedă TOATE aceste Raze Interioare de Lumină.


Această Lumină Interioară este „Scutul și Sabia” voastră, în timp ce vă confruntați cu provocările pe care Lumina, în continuă creștere, le scoate la iveală în ACUM-ul trans-mutării voastre, interioare și exterioare.

Vă reamintim că VOI sunteți atât sinele vostru INTERIOR, cât și cel EXTERIOR.

Sinele vostru Interior este cel care vă va ghida ACASĂ, atunci când este ACUM-ul vostru pentru „Întoarcerea la SINE”.

Între timp, vehiculul vostru pământesc 3-4D o va ajuta pe Gaia în Ascensiunea Ei Planetară, prin împământarea tuturor experiențelor voastre multi-dimensionale în Miezul Corpului Planetar al lui Gaia.

Aceia dintre voi care v-ați oferit voluntari ca să o ajutați pe Gaia în Ascensiunea Sa Planetară, vizitați adeseori Miezul lui Gaia, precum și Nava noastră Stelară, în mod regulat.




VOI sunteți „Inter-dimensionalii Reprezentanți pentru Gaia”.
Prescurtarea alfabetică a numelui vostru este I.R.G., care este adeseori pronunțat ca „urge” (N.Trad. : ceea ce, în limba română, înseamnă „Impuls” !).

Acesta este un nume potrivit, deoarece reprezintă „impulsul interior” pe care voi, reprezentanții noștri inter-dimensionali, îl aveți.

Voi aveți un IMPULS INTERIOR de a ajuta Ascensiunea Planetară. Voi aveți un impuls interior de a împărtăși cu alții Procesul prin care treceți.

Și mai aveți un impuls interior : de a-i ajuta pe alți oameni, precum și pe alți non-umani, membri ai Marii Planete a lui Gaia-Geea, curgă prin propriul lor Proces de Ascensiune.

Voi sunteți împământații aflaţi în „Serviciu pentru Alţii” care, în mod altruist, vă împărtășiți Timpul și Energia ca, mai întâi...

...Să mergeți în interiorul SINELUI vostru, pentru a vă primi ghidarea interioară...

...Apoi, puneți această Ghidare Interioară în Acțiune Exterioară.


Noi, membrii Familie voastre Galactice și Angelice, vă mulțumim și vă onorăm pentru că v-ați găsit curajul interior de a face față ACUM-ului vostru de MARE SCHIMBARE.

Suntem conștienți de faptul că Schimbarea a fost adeseori una dintre cele mai mari frici ale omenirii.

Prin urmare, noi, expresiile mai înalte ale Multi-dimensionalului vostru SINE, spunem :

Vă Binecuvântăm și vă Ghidăm, pe măsură ce creați, primiți și vă îndepliniți ”Motivul Încarnării” voastre.

Eu, Zadkiel, vă recomand să cereți Ajutor Inter-Dimensional, spunând :

Sunt pregătit/ă să-mi primesc Specificarea Misiunii de a ajuta la Ascensiunea Planetară.

Apoi, așteptați cu Răbdare și Iubire Necondiţionată.

În curând, o briză ușoară, o fulgerare bruscă de lumină, o amintire demult uitată sau o stare de pace în corpul vostru și/sau o ridicare a Forței voastre Kundalini va „şopti” în Sufletul vostru.

ASCULTAŢI-o pe Gaia, ascultați Cerul, Soarele, Luna, un zâmbet al copilului vostru sau un dat din coadă al câinelui vostru. Ascultați păsările din copaci și insectele care zumzăie în jurul florilor voastre. De fapt, ascultați florile, peluza și copacul din apropiere...

În timp ce-i ascultați pe acești reprezentanți ai lui Gaia, veți începe să vă auziți SINELE, pentru că VOI sunteți Gaia și Gaia este VOI.

Pe măsură ce Umanii și Planeta devin UNA, NU va exista nicio forță suficient de puternică pentru a interfera cu promisiunea lui Gaia de a dezvălui „Raiul pe Pământ”.

Aceasta este Promisiunea lui Gaia, făcută tuturor acelora dintre voi care își pot calibra Conștiința, pentru a cuprinde draga Planetă Pământ : Oameni și Planetă vor deveni UNAFiințe de Lumină de tip 5D !

Noi, Îngerii, Maeștrii Ascensionați și Familia voastră Galactică servim ca O SINGURĂ Ființă, pentru a o susține pe Gaia în PROMISIUNEA EI.


Binecuvântări,

Arhanghelul Zadkiel.



prin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu