joi, 14 septembrie 2017

COBRA : Interviul comun (în limba română) Cobra / Corey (29 iulie 2017) – Partea a 4-a.



COBRA - COREY

Interviul comun
(în limba română)
Cobra / Corey

(Traducere : Const. MIHĂILESCU)

– 29 iulie 2017 –

Partea a 4-a





(continuare din Partea a 3-a)


LYNN - Ai avut vreo experiență, fie în Programul Spaţial Secret, fie în altă parte, schimbându-ți realitatea fizică cu propriile tale gânduri sau prin meditație ?

COREY - Da, este ceva ce se va face și în experimente cu oamenii – deci, da, schimbând cu siguranță starea de conștiință după voință și, de asemenea, prin tehnologie, precum și perceperea realității în mod diferit din cauza câmpurilor create. Multe lucruri diferite au avut loc în programe.

LYNN - Mul
țumesc. Cobra, ai ceva de adăugat în legătură cu asta ?

COBRA - Practic, dacă mă întorc la propriile mele experien
țe de dincolo de Suprafața Planetei, când am avut contact cu pleiadienii, contactul cu ei mi-a schimbat foarte mult conștiința, pentru că a fost o experiență foarte puternică.

LYNN - Mul
țumesc foarte mult. Justin ?

JUSTIN - Justin, de aici din „Stillness In The Storm” („Lini
ștea din Furtună”). Sunt fericit să fac o seria de interviuri cu „Pregătiți-vă pentru Schimbare”.
Am vrut doar să mulțumesc tuturor, pentru tot sprijinul de-a lungul anilor pe care i l-ai oferit pentru „Stillness In The Storm”. Dacă n-am fi avut sprijinul dvs., nu am fi putut să facem ceea ce facem acum.

LYNN - Este posibil să invoca
ți entități E.T. din dimensiuni superioare ori angelice, pentru a elimina atașamentele sau eventualele implanturi, în timpul meditației ?
Poți începe cu acest subiect, Cobra ?

COBRA - În principiu, te po
ți conecta cu ființe energetice mai înalte care te pot ajuta, dar eliminarea implanturilor nu este atât de ușoară.
Însă pentru eliminarea entităților agresive este mult mai ușor ; da, ei pot ajuta. Există multe ființe de lumină, inclusiv îngerii, ființe extraterestre pozitive care ajută multe persoane să înlăture atașamentele energetice, entități inoportune ; în esență, ajută la dezvoltarea spirituală și la creșterea calității vieții.
Aceasta este valabil pentru toți cei de la Suprafața Planetei, care se conectează cu acele Ființe cu energie înaltă.

LYNN - Mul
țumesc. Comentariile tale, Corey ?

COREY - Da, cu siguran
ță poți lansa o chemare prin meditație, pentru a fi asistat de entități non-umane în multe situații. Deci, da, puteți face asemenea invocații, cu atenția cuvenită.

LYNN - Bine, mul
țumesc Corey. Justin ?

JUSTIN - Următoarea întrebare, la care revin : vrei să spui, Corey, că ar trebui să fim aten
ți la ce entități invocăm, mai ales când se pot manifesta unele de tip „jongleur”(„trickster”) ?

COREY - Da. Entită
țile care utilizează trucuri reprezintă o mare problemă. Sunt multe din acestea.
Ele vă vor spune că sunt în contact cu ghizii voștri, că vorbesc și se manifestă în numele acestora etc., oferindu-se să vă facă diferite servicii, ori să vă dea informații „foarte exacte”. De multe ori, informațiile lor chiar reale, dar, în final, după ce le acordați încredere, vă deturnează de la calea dreaptă.
(Nota Trad. : Despre asemenea entități se vorbește și în cărțile lui Carlos Castaneda, acolo ele fiind numite „făpturi anorganice”. Şi acolo se atrage atenția cât de periculoase pot fi aceste entități, care, în urma unei declarații ferme pe care te provoacă să o faci, poți rămâne în tărâmul lor pentru o perioadă îndelungată.)
Depistarea acestor entități nu este dificilă, dacă ați ajuns să comunicați cu Spiritul vostru Interior. Oricum, este un tip de înșelătorie la care trebuie să vă aplicați discernământul, pentru a-l evita.
Există o mulțime de ființe diferite care au asemenea abilități, așa că nu trebuie să „lăsați garda jos”. Dacă ați acceptat anumite îndrumări, urmăriți să vedeți cum se realizează ele, în timp.
Dacă ați rămas la fel sau nu ați făcut progrese, este timpul să renunțați la acești „îndrumători”.


JUSTIN - Mul
țumesc, Corey. Cobra, cum ai răspunde la această întrebare, mai ales când este vorba de entități la care apelezi pentru a medita ?

COBRA – Întăresc afirmația că, dacă aveți legătura cu Sinele vostru Superior, veți putea percepe foarte clar în ce situație vă aflați, după calitatea energiilor cu care vin și sunt înconjurate aceste entități. Veți simți dacă lucrează pentru Lumină sau pentru întuneric.

JUSTIN - Mul
țumesc, Cobra. Lynn ?

LYNN - Care este cea mai bună modalitate pentru Lucrătorii întru Lumină de a profita de energiile eclipselor solare ? Cobra, po
ți comenta ?

COBRA - Practic, energia fiecărei eclipsa este o energie de decizie. Și având în vedere Meditația noastră în masă, este o ocazie foarte bună pentru noi să luăm o decizie unificată în masă, care va crea o nouă realitate pentru noi.
Energiile eclipsei sunt foarte puternice. Iar dacă oamenii nu iau deciziile, energia eclipsei va tinde să mărească confuzia, să amplifice tot ceea ce stă în stările emoționale suprimate – toată această isterie în masă.
Deci, eclipsa însăși va fi un moment foarte puternic, cu descoperiri puternice, dar și cu o foarte puternică și un foarte mare număr de drame emoționale și fizice care se întâmplă în întreaga lume și în special în Statele Unite.
Deci, este un moment foarte puternic, cu mare potențial de penetrare, dar care trebuie folosit cu înțelepciune.

LYNN - Mul
țumesc. Corey, poți să comentezi ?

COREY - Cu siguran
ță, cel mai bun mod de a profita de energiile eclipsei este această Meditație în masă... Cabala încearcă să mențină lumea într-o stare de confuzie majoră, astfel încât aceasta să nu contribuie la co-crearea realității, ori să deturnează această co-creație prin propaganda despre care am vorbit mai devreme (filme horor, povestiri SF care anticipează cataclisme etc).

LYNN - Mulțumesc, Corey. Justin ?

JUSTIN - Vor putea telescoapele noastre să observe mai u
șor vreo navă a Confederației Galactice sau a Sferelor Albastre, în timpul eclipsei totale din 21 august ? Corey ?

COREY – Că le vedem ori nu, aceste Nave există deja pe cerul Planetei.
Multe dintre ele sunt fie în interiorul benzii care permite observarea de pe Pământ, folosind actualele posibilități tehnice, dar imposibil de observat din cauza mijloacelor tehnologice de camuflaj utilizate de aceste nave, fie că sunt mult prea departe.
În mod normal, ar trebui să se se observe prin telescop, mai mult decât într-o perioadă obișnuită. Cu toate acestea, este puțin probabil că aceste nave vor veni să se expună observării noastre. Asta și din cauza marii viteze de deplasare a acestor nave spațiale.

JUSTIN - Mul
țumesc, Corey. Aceeași întrebare și pentru Cobra.

COBRA  - După cum a spus Corey, acele nave sunt camuflate și vor rămâne așa până la producerea EVENIMENTULUI, pur și simplu pentru că ele nu au interesul să producă nici panică și nici demararea unor acțiuni dușmănoase din partea celor care nu le doresc prezența. Ele au un program de la care nu se vor abate, doar pentru a se lăsa... pozate.
Prin tot ceea ce fac, acești prieteni dorec să nu se poarte ostentativ și să nu producă frică ori agitație în lumea noastră. Lumea trebuie să înțeleagă că noi nu dorim să distrugem Planeta.
Există mulți oameni care cer fraților noștri din stele să apară, fără alte precauțiuni. Ei însă nu vor apărea până când nu va exista deplina siguranță a populației de la suprafața Planetei. Momentul favorabil nu va apărea decât după ce Cabala va fi îndepărtată de pe Pământ.
Abia atunci vor apărea.


JUSTIN - Mulțumesc, Cobra. Corey ați vrut să intervii ?

COREY - Da, despre aceste grupuri... Ace
ști prieteni vizitatori respectă cu strictețe Legile Creației. Apariția lor, înaintea realizării tuturor condițiilor de securitate și de acceptare, este exclusă.
De altfel, lor le este interzis să intervină în Procesul normal de Evoluție care cade exclusiv în sarcina noastră. Nimeni nu va veni să lucreze în locul nostru, căci asta ar însemna să ne încalce Liberul arbitru, Libera alegere.

JUSTIN - Mul
țumesc, Corey. Lynn, poți interveni.

LYNN – Introduc acum o întrebare de la un cititor : „De ce nu ne propunem folosirea tuturor weekend-urilor până la eclipsă, pentru a ob
ține cei 144.000 meditatori necesari ?

COREY - Cred că vom depăși acest număr dacă vom continua să mobilizăm grupuri de tipul acestuia. Cred că peste 100.000 de oameni de pe Planetă se vor întruni în această meditație, numărul nu este dificil de atins...

LYNN - Cobra, ai un comentariu ?

COBRA - A
ș fi de acord cu aprecierea... Nu este dificil să obținem acest număr dacă ne unim forțele. Așadar, nu cred că pentru aceasta este nevoie de o pregătire specială. Dar vom avea nevoie să pregătim acest lucru cu atenție și apoi să îl facem viral prin mass-media. Îi invit pe toți să ni se alăture ; asta e tot.

LYNN - Mulțumesc ! Justin ?

JUSTIN - Consider că meditația stabilită pentru 21 august este alegerea populației de la suprafață, la care se adaugă activitatea din partea Mișcării de Rezistență și a Forțelor Luminii, care vor ajuta la accelerarea lucrurilor.
Vă rugăm să postați aceste informații pe site-urile blogurilor dvs.
Întrebarea este : Pentru meditație există doar o solicitare din partea fiecăruia dintre grupurile dvs. sau este ceva pe care populația de la suprafață trebuie s-o considere ca o acțiune pe cont propriu ? Corey ?

COREY - Aceasta este cu siguran
ță o cerere a celor trei grupuri. Extratereștrii care ne-au vizitat încă din anii '50 au afirmat că solicitarea noastră de eliberare a tehnologiilor suprimate va fi condiționată de nivelul nostru spiritual, deci de extinderea conștiinței. Deci, da, cred că pe toate le vom avea, pe măsură ce ne extindem conștiința și ne vom concentra pe extinderea conștiinței noastre, ca efect de masă pe care îl vom obține...
Cred că ceea ce se întâmplă acum pe Pământ este destul de spectaculos pentru multe dintre aceste grupuri non-terestre care ne monitorizează.
De acest Eveniment, spre care ne îndreptăm, ei sunt foarte interesați, căci vor să vadă care ne vor fi alegerile.

JUSTIN - Și, Cobra, meditația ocazionată de acest eveniment este o creație (inițiativă) doar a populației de la Suprafață, sau și o solicitare a Mișcării de Rezistență sau a Forțelor din Lumină ?
 
COBRAVine din ambele direc
ții, deoarece energiile eclipsei sunt atât de puternice, încât atât Rezistența, cât și celelalte grupuri ale populației de la Suprafață le simt și răspund, aș zice, Apelului Galactic.
Atât grupele de la Suprafață, cât și grupurile interioare sunt... Ele răspund Apelului Galactic.
Această Eclipsă va crea o legătură foarte puternică cu Centrul Galactic.
Voi scrie acest lucru în detaliu pe blogul meu, când voi elibera... Când voi lansa un apel pentru meditație pe blogul meu, voi include informații despre rolul și conexiunea Soarelui Galactic Central în acest proces.
Nu uitați că Centrul Galactic... Soarele Galactic Central este o entitate vie. Este o Ființă cu o înaltă conștiință, care face un apel către Univers, chemând grupurile Universului și ale Sistemului Solar să lucreze pentru Eliberarea Planetei Pământ.
Toți aceștia răspund, chiar acum, acestui apel !



prin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu