miercuri, 8 noiembrie 2017

COBRA : INTERVENŢIA FIZICĂ (6 noiembrie 2017).




INTERVENŢIA
FIZICĂ

6 noiembrie 2017





Nota MarYan :

După o perioadă mai îndelungată de aparentă „tăcere”, iată cum Cobra revine în prim-plan, cu informaţii iarăşi generatoare de „valuri” informaţionale şi energetice, vorbind de anumite date ce ar avea o probabilitate mai mare în declanşarea Devvăluirii Complete şi cu anumite detalii în privinţa Evenimentului...

După durele experienţe din anii 2014 şi 2015, în privinţa stabilirii unor predicţii – care, iată, este evident că nu s-au îndeplinit – acum Cobra le prezintă ca fiind „zvonuri”, cu o anumită probabilitate de îndeplinire...

Se pare că atitudinea REZISTENŢEI este tot mai „înţeleaptă”, prin reţinerea totală a acesteia în a înainta vreo dată anume, înţelegând, probabil, tot mai bine, im-predictibilitatea Liberului arbitru uman (de care nu pot trece nici măcar Fondatorii, din dimensiunea lor cea mai înaltă) !

Însă, dincolo de această înţeleaptă „reţinere”, inclusiv din partea lui Cobra, precum şi dincolo de situaţiile ce par a fi tot mai dure la Suprafaţa Planetei, iată că informaţiile converg tot mai mult către anumite „dez-nodăminte” mult-aşteptate, în privinţa împlinirii anumitor situaţii şi evenimente pe Planetă, care, iată că, în 2018, par a-şi găsi un nou nivel de realizare, cu o probabilitate de împlinire din ce în ce mai mare !

Însă, încă odată : pe această Planetă atât de im-predictibilă, aceste probabilităţi sunt în măsură de a se în(de)plini exact precum prognoza în cazul „timpului probabil”, care, vedem cu toţii, devine tot mai im-predicitbilă şi mai im-probabilă...

Aşadar, iată ce ne PoVesteşte, încă odată, Cobra :






Eliminarea Bombelor Plasmatice de tip Toplet a atins punctul în care vom putea vedea tot mai multe acţiuni pozitive la nivel fizic, în privinţa Eliberării Planetare, dar încă NU în privinţa Evenimentului...

Eu, Cobra, am primit informaţii foarte interesante legate de Eveniment, pe care sper că le pot elibera la începutul lunii Decembrie (2017).

Până atunci, nu pot transmite decât propriile mele opinii...

Permiteţi-mi să spun doar că, cu 2-4 săptămâni înaintea Evenimentului, situaţiile se vor accelera în mod drastic.

Următoarele informaţii sunt parţial corecte în descrierea situaţiei generale, însă unele dintre acestea sunt prea optimiste cu privire la cât de repede se vor produce schimbările.


Recent, surse Dragon au comunicat că „între Noiembrie 2017 şi Februarie 2018, CINEVA va avea, în cele din urmă, suficiente informaţii pentru a declanşa DEZVĂLUIREA COMPLETĂ”.

Este interesant de observat că acest interval de timp co-incide cu o operaţiune majoră a Forţelor Luminii.

O altă Sursă relativ sigură a declarat că „Evenimentul se va produce, cel mai probabil, în anul 2018”.

Această declaraţie se referă la următoarele evoluţii, într-un anumit mod...

Rezistenţa a refuzat să comenteze cele două declaraţii de mai sus, deoarece aceştia nu oferă niciodată estimări de timp, din motive destul de evidente.

Am postat estimările de timp de mai sus, doar pentru a vă oferi o idee despre ce ZVONURI se răspândesc, în prezent, în comunitatea de informaţii...




Dragonii au declarat, de asemenea, că „întunericul a mers prea departe, iar acţiunile lor sunt notate. Vor fi luate măsuri pentru re-stabilirea Echilibrului Cosmic.

O altă sursă a declarat că „programatorii de la Microsoft trebuie să aleagă, cu înţelepciune, dacă urmează Forţele Evoluţiei sau Forţele decăderii. Această alegere va avea consecinţe drastice în viaţa lor.

Declaraţia de mai sus se referă, dar nu se limitează, la următorul aspect.


Un alt indiciu al faptului că suntem, în prezent, în Fazele finale, este faptul că Pentagrama Siriană este, acum, pe deplin eliberată, ultimul Punct al Vortexului (Rakka) fiind eliberat foarte recent.




Motivul pentru care Forţele întunecate au reuşit să facă atât de mult rău este legat de faptul că NIMENI NU i-a oprit...

Acum, pentru că numărul de bombe plasmatice rămase este într-o rapidă scădere, vor exista tot mai multe acţiuni fizice care vor avea drept unic scop de a opri Cabala din acţiunile lor.

Pe lângă Anomalia Plasmatică, durerea fizică reprezintă cea de-a doua cea mai puternică sursă de rău, atunci când este combinată cu libera voinţă negativă.

Durerea fizică provine din evoluţia imperfectă a Sistemului Nervos Central din corpurile fizice  aflate pe Planete cu o prezenţă excesivă a Anomaliei Primare.

Frica de durerea fizică este Sursa programării minţii, bazată pe traume, care structurează societatea de pe Planete controlate de către Forţele întunecate – ultima astfel de Planetă fiind Pământul.


În prezent, Forţele Luminii au început să dizolve întregul complex de programare a minţii, bazat pe traume, existent pe Planetă, în centrul Inimii sale, într-un mod care nu va fi prezentat aici.

Ca efect secundar pozitiv, datorat acţiunilor din prezent ale Forţelor Luminii : există multe descoperiri în Medicină, care vor face viaţa, a tot mai multor oameni, mult mai uşoară.





Pleiadienii ar dori acum să ajute oamenii cu dureri cronice, dezvoltând un protocol care să ajute la uşurarea durerii.

Dacă aveţi dureri fizice cronice, puteţi repeta de trei ori în mintea voastră :

„Comand PB pulbere stelară” („StarDust”)


Pleiadienii vor folosi, apoi, tehnologiile avansate pentru a vă accesa Sistemul Nervos Central, în scopul de a vă uşura durerea.

Acest nou Protocol este încă în curs de dezvoltare, fiind limitat în eficienţa sa, astfel că Pleiadienii solicită un feed-back (răspuns).

Cei care vor folosi acest protocol sunt bine-veniţi ca să-şi prezinte experienţele şi rezultatele în secţiunea de comentarii de pe blogul meu, unde este postat acest articol. (N.MY. : Adică aici, chiar la Sursa acestui articol.)


Nu pot spune mai multe despre situaţie, doar că URMĂTOARELE LUNI VOR FI FOARTE INTERESANTE !


De asemenea, puteţi să ajutaţi la accelerarea finală, realizând această Meditaţie.

Victoria Luminii !




3 comentarii:

  1. Multumesc pentru traducere si aducere spre informarea noastra! Sa va tina Dumnezeu obiceiul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc si eu din suflet, foarte util articolul !

    Asteptam informatiile promise La inceput de Decembrie ! !

    RăspundețiȘtergere
  3. Comand PB pulbere stelară. Ce inseamna PB ??'. Multumesc

    RăspundețiȘtergere